Imagine generată de AI după fotografie originală a Morii Barbu Drugă
Pan Group a pierdut definitiv procesul prin care cerea anularea ordinului prin care Moara Barbu Drugă, ultima moară istorică din Craiova, a fost clasată ca monument de categorie B. Compania nu are decât să pună în valoare imobilul, demolarea fiind exclusă. Decizia are impact major și asupra proiectelor imobiliare și edilitare din zonă.
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a tranșat săptămâna trecută în mod definitiv lupta pe care compania craioveană Pan Group, proprietara celor două corpuri de clădire situate pe Calea București, cunoscute craiovenilor sub denumirea Moara Barbu Drugă, o poartă de câțiva ani în instanțe cu Ministerul Culturii. Magistrații Curții Supreme au respins recursul firmei, menținând decizia prin care Curtea de Apel Craiova dădea dreptate Ministerului Culturii.
Pan Group solicitase încă din 2020 în instanță anularea Ordinului de clasare nr.2765/12.03.2020, emis de Ministerul Culturii prin care imobilul din Craiova fusese clasat ca monument istoric de categoria a II-a grupa B-arhitectură. Compania s-a plâns magistraților că declanșarea procedurii de clasare s-a făcut în timp ce demola moara și că imobilul datând de la începutul secolului XX împiedică dezvoltarea proiectului imobiliar din zonă. Datele de la Registrul Comerțului arată că Pan Group și celelalte firme care dezvoltă proiecte în zonă sunt controlate de aceeași persoană: Dumitru Popescu.
Moara, demolată parțial în iulie 2018
Lângă Moara Barbu Drugă, pe strada Sărarilor, a fost ridicat ansamblul rezidențial President Residence, dezvoltat de Central Residence 2018 SRL, care cuprinde mai multe blocuri de 10 etaje, după ce Pan Group a vândut acestei firme un teren de 27.000 de metri pătrați, în care este inclusă și suprafața de peste 12.000 mp pe care se află Moara Barbu Drugă (construcția a rămas în proprietatea Pan Group, terenul de sub ea a fost vândut către Central Residence-nr.). În fața morii, pe Calea București se construiește în prezent hotelul Hilton, autorizația de construire fiind obținută de firma Restaurant President SRL, care îl are ca asociat unic pe Dumitru Popescu, același din firma Central Residence 2018.
De precizat aici este faptul că Central Residence 2018 SRL a obținut inițial autorizația de construire pentru ansamblul rezidențial în data de 08.10.2018 (cerere făcută pe 18.09.2018), la trei luni după ce Direcția Județeană pentru Cultură Dolj începuse demersurile pentru clasarea Morii Barbu Drugă ca monument istoric. Prima acțiune în acest sens a DJC Dolj datează din 4 iulie 2018, după ce angajații instituției au observat că buldozerele au început deja să dărâme o parte din clădiri. Momentul demolării parțiale a fost imortalizat în data de 1 iulie 2018 și pe pagina Monumentalist, deținută de Dragoș Andreescu, cunoscut în Bănie pentru că monitorizează, fotografiază și documentează istoria clădirilor din patrimoniul orașului. În 4 iulie 2018, DJC Dolj a înștiințat Pan Group despre declanșarea procedurii de clasare, în aceeași zi fiind informată și Primăria Municipiului Craiova, potrivit datelor din dosar.
Imagine a morii în curs de demolare, publicată în data de 1 iulie 2018 pe pagina de Facebook Monumentalist
Hotelul Hilton și ansamblul President au suferit modificări de temă
Totuși, prevăzând că procesul Pan Group cu Ministerul Culturii nu va avea un final care să îi fie favorabil, Central Residence cere PMC în 2022 o altă autorizație de construire, cu modificarea temei inițiale, prin care restrânge semnificativ suprafața pe care era construit complexul. Și hotelul Hilton a avut o modificare majoră de temă în timpul construcției, tot din acest motiv. Deși inițial, în 2021, suprafața construită (amprenta la sol) era de 2137 mp, în 2024 Restaurant President SRL a obținut o altă autorizație, cu o suprafață construită de 1345 mp.
Pan Group a mai susținut în instanță că ordinul de clasare îi îngrădește practic dreptul de proprietate asupra imobilului și că, oricum „pentru consolidarea celor două clădiri ar fi necesare resurse materiale de care reclamanta nu dispune, fiind nevoită să achite impozit pentru existența unor construcții demolabile”. În esență însă, compania cunoscută altădată pentru că fabrica și livra pâine pentru întregul oraș a contestat procedura prin care a fost clasat imobilul.
Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Craiova i-a respins acțiunea însă Pan Group a făcut recurs la ÎCCJ plângându-se de faptul că magistrații instanței craiovene îi refuzaseră, în cursul judecății, cererea de efectuare a unor expertize în cauză. Judecătorii Înaltei Curți au admis recursul și au trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Craiova. Expertizele cerute de Pan Group nu au făcut altceva decât să arate că imobilul îndeplinește toate condițiile de clasare prevăzute de lege. Magistrații au stabilit că ordinul de ministru a fost emis în mod legal, astfel că, și în al doilea ciclu procesual, au dat dreptate ministerului de resort și au respins acțiunea Pan Group.
Moara Barbu Drugă înainte să fie demolată parțial. Sursă foto: Facebook Monumentalist
Hotărârea instanței supreme este definitivă
Compania nu s-a mulțumit cu această decizie și a făcut din nou recurs la Înalta Curte, instanță care s-a pronunțat în mod definitiv pe 27 noiembrie. „Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Societatea Pan Group SA împotriva sentinţei civile nr. 176 din 25 aprilie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Craiova – Secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunţată astăzi, 27 noiembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei”, se arată în minuta ÎCCJ.
Hotărârea instanței supreme are implicații majore pentru proiectele din zonă. În primul rând, niciunul dintre cele două corpuri de clădire care compun ansamblul Moara Barbu Drugă nu va putea fi demolat, ceea ce înseamnă că singura posibilitate este punerea acestora în valoare și integrarea lor în noua arhitectură a zonei.
În al doilea rând, în jurul monumentului istoric este creată, prin efectul legii, o zonă de protecție de 100 de metri, care se traduce prin restricții semnificative asupra oricărei intervenții efectuate în acest areal. Pe lângă ansamblul rezidențial President și hotelul Hilton, aceste restricții vizează și proiectul de străpungere a străzii Traian Lalescu, demarat de Primăria Municipiului Craiova. Inclusiv Pan Group a adus în discuție, în instanță, problema exproprierilor deja demarate. „În acest sens, (PAN Group sa-nr.) a indicat adresa nr.324/15.05.2020 prin care a solicitat Primăriei Mun. Craiova prezentarea stadiului procedurii de extindere a străzii Traian Lalescu şi a arătat că, din cuprinsul cadastrului actualizat anexat rezultă că terenul expropriat va fi chiar la limita proprietăţii imobilului, astfel ca nu se mai poate discuta despre existenta vreunei eventuale zone de protecţie aferentă monumentului istoric, a cărei obligativitate este prevăzuta de dispoziţiile legale indicate”. Mai mult, Pan Group chiar a încercat să se folosească în instanță de proiectul edilitar pentru a anula ordinul de clasare a Morii Barbu Drugă ca monument istoric. „A arătat (Pan Group SA -nr.) că (…) existenţa procedurii de expropriere pentru cauză de utilitate publică preexistentă propunerii pentru clasare prezintă prioritate faţă de oricare alte prevederi legale, în speţă dispoziţiile Legii nr 422/2001 (legea privind protejarea monumentelor istorice-nr.)”, susțineri care au fost respinse de instanță.
Interiorul morii imortalizat în 2013 de arhitecta Andreea Chiser Sursa foto: Facebook Monumentalist
Popescu: „Nu s-a terminat”
Contactat telefonic, omul de afaceri Dumitru Popescu a declarat inițial că nu este afectat de hotărârea judecătorilor și că, oricum, avea de gând să păstreze moara și să o reabiliteze. Ulterior, acesta nu a mai părut deloc resemnat și a declarat că „nu s-a terminat”, refuzând să explice la ce se referă. „Nu sunt deloc afectat de această decizie. Am făcut modificările de temă tocmai pentru a pune moara în valoare. Avem de gând să o renovăm, să o ținem și să o integrăm. Concret, nu știu să vă spun ce vom face acolo, poate peste un an vom ști. Ce vă pot spune este că nu s-a terminat. Când o să se termine, vom decide ce vom face”, a declarat pentru CraiovaJust Dumitru Popescu, asociat unic al Pan Group SA, Central Residence 2018 SRL și Restaurant President SRL.
Moara Barbu Drugă din Craiova Sursa foto: Craiova de ieri
O istorie de un secol
Moara Barbu Drugă este, în prezent, singura moară istorică rămasă în picioare în Craiova. Un exemplu clasic de arhitectură industrială de început de secol XX, moara a fost prima acționată cu aburi din Craiova. Ulterior, a fost îmbunătățită cu motoare Diesel. „Moara a fost concepută și proiectată de ingineri germani la Brandenburg, schițele fiind finalizate pe 12 februarie 1912. Proiectele construcției morii și ale silozului de cereale au fost preluate și executate în România de celebra firmă de antreprenori a lui Carlo Dalla Barba si Giovanni Battista Peressutti ( semnăturile în antet, foto dreapta sus)”, notează echipa Oltenia mea, pentru jurnaldecraiova.ro. Moara a devenit extrem de cunoscută și a beneficiat de îmbunătățiri, de-a lungul vremii. Despre istoria monumentului și cine a fost milionarul excentric Barbu Drugă puteți afla mai multe aici.
Fotografia din dreapta poartă semnătura constructorului Peresutti. Sursa foto: Oltenia Mea pentru jurnaldecraiova.ro