Subscribe Now
Trending News

Termeni şi condiţii

Termeni și condiții de accesare și utilizare a site-ului www.craiovajust.ro

Data inițială  01.10.2024

Aici găsiți termenii și condițiile pentru accesarea craiovajust.ro. Vei găsi în cele de mai jos:

  • Regulile pentru utilizarea serviciilor noastre.
  • Ce puteți face cu conținutul pe care îl oferim.
  • Ce putem noi face în legătură cu ceea ce postați sau ne trimiteți

Pe scurt, găsiți aici drepturile și responsabilitățile dumneavoastră, ca utilizator.

Vă rugăm să citiți aceste lucruri înainte de a ne folosi serviciile pentru că, accesând craiovajust.ro, vă dați implicit acordul de a respecta termenii și condițiile. În cazul în care nu sunteți de acord cu termenii și condițiile de mai jos, vă rugăm să părăsiți de îndată site-ul www.craiovajust.ro și să nu îl mai accesați.

Definiția termenilor

Când spunem „Site” – ne referim la www.craiovajust.ro.

Când spunem „Utilizator” – ne referim la orice persoană care vizitează sau accesează site-ul, fie că se autentifică în site cu un cont sau pur și simplu îl vizitează.

Când spunem „Servicii” – ne referim la orice produs digital pe care îl oferim, cum ar fi website-ul.

Când spunem „Conținut” – ne referim la articole, interviuri, analize, editoriale, materiale audio și video, fotografii, ceea ce ne trimit cititorii (conținut generat de utilizatori) precum și cele din partea tehnică, precum grafică, software, metadate sau coduri open-source.

Când accesați conținut de la partenerii noștri – lucru ce va fi întotdeauna specificat – vă veți supune și termenilor și condițiilor impuse de aceștia, așa că vă rugăm să le citiți și pe ale lor.

Administratorul site-ului este ASOCIAȚIA PENTRU O SOCIETATE JUSTĂ, cu sediul în Craiova, strada Dezrobirii, nr. 139, bl. G20, ap. 8, cod poștal 200018

În cele ce urmează, vă prezentăm termenii și condițiile de accesare și utilizare a site-ului:

  1. Protejarea proprietății intelectuale

Conținutul aparține administratorului site-ului și este interzisă copierea, preluarea, reproducerea, publicarea, transmiterea, distribuirea integrală sau parțială, în forma originală sau modificată a conținutului în scopuri comerciale sau de orice altă natură decât cele personale.

Puteți, și vă încurajăm să o faceți, să distribuiți materialele noastre pe rețelele de socializare, cu prietenii și familia, să vă exprimați părerea civilizat în comentarii sau pe adresa redacției sau în orice mediu și conjunctură.

Nu aparține administratorului site-ului conținutul pentru care este indicat un alt titular de drepturi sau o altă sursă. Nu aparțin administratorului site-ului nici opiniile sau comentariile utilizatorilor.

Regulile se aplică indiferent dacă conținutul ajunge la dumneavoastră prin vizualizare directă pe site, prin newsletter-e, prin preluarea de către parteneri sau prin orice alte materiale legate direct sau indirect de site.

Acțiunile descrise mai jos nu sunt permise în lipsa obținerii în prealabil a unei permisiuni scrise din partea craiovajust.ro:

  1. reproducerea sau stocarea Conținutului craiovajust.ro, precum și trimiterea acestui conținut către orice alt website, server sau orice alt mijloc de stocare a informației.
  2. modificarea, publicarea, transmiterea, precum și participarea la transferul, vânzarea, distribuția unor materiale realizate prin reproducerea, modificarea sau afișarea Conținutului craiovajust.ro, în lipsa obținerii în prealabil a unei permisiuni scrise din partea craiovajust.ro.
  3. îndepărtarea însemnelor care semnifică dreptul de autor al craiovajust.ro asupra Conținutului craiovajust.ro.

Cererile de utilizare a conținutului în orice alte scopuri decât cele personale pot fi trimise prin oricare dintre modalitățile indicate în pagina de contact a site-ului. În absența unui acord explicit, în scris, care să prevadă condițiile de preluare, conținutul poate fi preluat în limita a max. 500 de caractere și cu citarea în lead a craiovajust.ro, cu link activ.

Este strict interzis și pedepsit conform legislației în vigoare ca persoane sau entități să pretindă că reprezintă site-ul, fără a avea un acord scris în prealabil cu administratorul.

Administratorul site-ului își rezervă dreptul de a acționa în instanță orice persoană/entitate care încalcă în orice mod prevederile.

În cazul conținutului generat de utilizatori – ceea ce ne trimiteți la adresa redacției sau pe alte canale de comunicare – trebuie să știți că sunteți implicit de acord să ne cedați, cu titlu neexclusiv, pe termen nelimitat, drepturile de utilizare, adaptare, modificare sau retransmitere a conținutului.

În același timp, vă asumați obligația de a nu prejudicia în niciun mod drepturile de autor ale unei terțe persoane. Astfel, acceptați că răspunderea vă aparține exclusiv dumneavoastră.

  1. Responsabilitatea pentru conținutul generat de utilizatori

Este strict interzisă postarea pe site a oricărui conținut, precum materiale, comentarii, imagini, videoclipuri, care au un limbaj obscen sau vulgar, sunt obținute prin încălcarea legii sau conținutul lor, în sine, încalcă legile în vigoare, sunt defăimătoare, amenințătoare, abuzive, indecente, conțin mesaje rasiste, xenofobe, discriminatoare, conțin sau încurajează orice comportament care încalcă drepturi și libertăți ale omului, potrivit legislației în vigoare.

Vă asumați că sunteți singur răspunzător pentru orice materiale, date și informații postați pe site și pentru orice efecte juridice sau comerciale derivă din acestea.

Vă asumați ca, în cazul încălcării prevederilor, vi se poate suspenda total sau parțial accesul la serviciile noastre, fără niciun fel de atenționări sau notificări prealabile și fără a fi necesare orice alte formalități în acest sens.

Ca sfat final, vă rugăm să verificați periodic secțiunea Termeni și condiții, administratorul putând schimba, fără să anunțe în prealabil, prevederile. Vă asiguram, însă, că astfel de schimbări nu se întâmplă des, ci în special atunci când sunt schimbări în legislație sau lansăm noi servicii.

  1. Înregistrare, parole și responsabilități

Accesul dumneavoastră la anumite servicii și informații din cadrul site-ului este protejat de o parolă. Vă recomandăm să nu dezvăluiți nimănui această parolă. Craiovajust.ro nu vă va cere niciodată parola conturilor dumneavoastră în mesaje sau telefoane nesolicitate. Vă sfătuim deci să nu dezvăluiți aceasta parolă persoanelor care vă cer acest lucru. Mai mult, dacă este posibil, trebuie să vă amintiți sa dați log off / sign out din contul dvs. în site-ul craiovajust.ro, la sfârșitul fiecărei sesiuni de utilizare a acestuia. Vă sfătuim, de asemenea, să  închideți fereastra browser-ului în care ați lucrat la sfârșitul navigării dumneavoastră în paginile site-ului sau după ce ați utilizat serviciile furnizate de craiovajust.ro.

Aceste sfaturi sunt destinate să înlăture accesul persoanelor neautorizate la informațiile dumneavoastră personale sau la corespondența dumneavoastră atunci când lucrați într-o rețea de computere aflată într-un loc public.

Din păcate, nici o transmisie de date prin intemediul internetului nu poate fi garantată a fi 100% sigură. În consecință, în ciuda eforturilor noastre de a vă proteja informația personală, craiovajust.ro nu poate asigura sau garanta securitatea informațiilor transmise de dvs. către noi, către și de la serviciile noastre online sau produsele noastre. Vă avertizăm așadar că orice informație trimisă către noi se va face pe propriul dumneavoastră risc.

  1. Responsabilitatea pentru conținutul generat

Platformele de comunicare craiovajustro care fac posibilă publicarea unor texte conțin mesaje trimise de utilizatori, asupra cărora craiovajust.ro nu are nici un control. Craiovajust.ro nu poate garanta acuratețea, integritatea sau calitatea acestor mesaje. Unii utilizatori pot înțelege că este mai simplu să încalce regulile statuate în acest acord, și, drept urmare, unele dintre mesajele publicate pot prezenta o realitate înșelătoare, incompletă, incorectă sau agresiv orientată spre alte categorii sociale. Ar trebui deci să discerneți înainte de a folosi informația cuprinsă în aceste mesaje pentru a face o investiție sau orice altă acțiune care implică folosirea de fonduri sau resurse proprii sau alte unor terți. Imaginea prezentată de mesajele publicate poate fi uneori diferită de realitate.

Prin publicarea unui mesaj al dumneavoastră pe site-ul craiovajust.ro sau, acolo unde acest lucru este posibil, a unui comentariu cu privire la unul dintre articolele publicate in craiovajust.ro, sunteți de acord să cedați craiovajust.ro dreptul nelimitat și neexclusiv de a reproduce, modifica, traduce, publica, distribui sau face public respectivul text sau o parte din acesta.

Comentariile scrise de dumneavoastră la articole sunt moderate înainte de publicare de către administratorul craiovajust.ro, care decide dacă sunt publicate, editate și publicate sau șterse.

  1. Lipsa garanției și declinări de răspundere

Deși în fiecare moment face eforturi în vederea asigurării calității și corectitudinii articolelor publicate în site, craiovajust.ro nu poate garanta, expres sau implicit, în privința conținutului său, a site-ului craiovajust.ro, a software-ului craiovajust.ro ori a produselor și serviciilor apărute sub egida craiovajust.ro. Craiovajust.ro nu își asumă răspunderea, în nici o situație, pentru nici o daună, pricinuită direct sau indirect, pentru nici o lipsă de profit directă sau indirectă (incluzând, dar fără a se limita la această enumerare: daune pentru pierderea profitului,` întreruperea unor afaceri, sau alte daune pecuniare), suferite ca urmare a utilizării sau a întreruperii utilizării ori a lipsei regularității informațiilor și serviciilor furnizate de site, chiar daca craiovajust.ro vă atenționase anterior că folosirea acestor informații fără un consultant de specialitate poate genera astfel de daune.

Craiovajust.ro nu garantează acuratețea, corectitudinea sau caracterul actual al informațiilor ori serviciilor furnizate de site. De asemenea, craiovajust.ro nu garantează faptul că sistemele  informatice sau programele folosite pentru afișarea sau transmiterea informației pe site sau în orice altă formă nu conțin viruși ori alte secvențe distructive de cod sau alte proprietăți distructive.

La cererea craiovajust.ro, sunteți de acord să exonerați de răspundere craiovajust.ro pentru orice acțiuni judiciare sau extrajudiciare și să acoperiți cheltuielile de judecată și orice alte  cheltuieli care ar putea să apară ca urmare a încălcării de către dumneavoastră a clauzelor din secțiunea Termeni și condiții.

  1. Forța Majoră

Craiovajust.ro, afiliații săi și, în general, furnizorii de informație către craiovajust.ro nu pot fi făcuți responsabili pentru nici o întârziere sau eroare în conținutul furnizat de publicațiile craiovajust.ro, rezultând direct sau indirect din cauze care nu depind de voința craiovajust.ro. Această exonerare include, dar nu se limitează la: erorile de funcționare ale echipamentului tehnic de la craiovajust.ro, lipsa funcționării conexiunii la internet, lipsa funcționării conexiunilor de telefon, virușii informatici, accesul neautorizat în sistemele craiovajust.ro, erorile de operare, etc.

  1. Diverse

Publicitatea și conținutul furnizat de alte părți. Părți ale conținutului inclus în craiovajust.ro pot sa fie furnizate de terțe persoane cu care craiovajust.ro are încheiate contracte de furnizare de conținut. De asemenea, în interiorul conținutului craiovajust.ro pot fi incluse secțiuni publicitare în care se vor afișa mesaje publicitare ale unor terțe persoane. Craiovajust.ro nu este responsabil  în nici o măsură asupra conținutului furnizat de terțe persoane, indiferent că acesta este publicitar sau nu. De asemenea, craiovajut.ro nu este responsabil asupra conținutului paginilor la care se face trimitere din craiovajust.ro.

Notificări Orice notificare către craiovajust.ro trebuie trimisa în scris, prin e-mail, la office@craiovajust.ro. În termen de maxim 48 ore lucrătoare de la transmiterea notificării,  vă vom furniza un răspuns.

  1. Legea care guvernează acordul

Drepturile și obligațiile părților, impuse de prezentul acord, precum și toate efectele juridice pe care le produce prezentul acord vor fi interpretate și guvernate de legea română în vigoare.

Orice litigiu care are ca obiect acest acord va fi adus spre soluționare în fața instanțelor de judecată românești.