Constantin Găvan, socrul fostului director de la Ambulanță, a fost plasat sub control judiciar.  Sursă foto: Adevărul

Magistrații Curții de Apel Craiova au admis vineri contestația depusă de Cristian Gîngioveanu împotriva măsurii de prelungire a arestului preventiv pentru încă 30 de zile și l-au plasat în arest la domiciliu. Fostul șef al Serviciului de Ambulanță al Județului Dolj este acuzat de procurorii DNA de luare de mită în contextul unor concursuri de angajare în instituție, pe care le-ar fi trucat cu ajutorul socrului său, Constantin Găvan.

Gîngioveanu și Găvan au fost arestați pe 1 noiembrie, după ce au fost inculpați într-un dosar în care sunt cercetate mai multe concursuri de angajare suspecte. Cei doi, alături de Melania Ionica Răducanu, asistentă medicală la Centrul Medico-Social Bechet, sunt acuzați de săvârșirea unor fapte de corupție, în contextul unor concursuri de angajare care au avut loc în toamna anului 2024 la Serviciul de Ambulanță Dolj, dar și la Spitalul Clinic Căi Ferate Craiova.

7.500 de euro, șpaga pentru un post de șofer de ambulanță

Procurorii  au transmis că Găvan, care este director al Stațiunii de Cercetare Dezvoltare Agricolă Șimnic, ar fi pretins și ar fi primit suma totală de 30.500 euro de la patru persoane care sunt martori în cauză, pentru a interveni pe lângă ginerele său, Cristian Gîngioveanu, director la Serviciul de Ambulanță al Județului Dolj, în vederea angajării acestora în cadrul instituției, pe posturi de șofer autosanitară și asistentă medicală. Ulterior, Gîngioveanu le-ar fi transmis prin intermediul socrului său subiectele ce urmau să fie date la concurs. Mai mult, managerul Serviciului de Ambulanță Dolj ar fi primit de la fiul Melaniei Răducanu mai multe bunuri pentru a-l angaja ca șofer la SAJ Dolj dar și pentru a facilita angajarea concubinei acestuia la Spitalul CFR, unde directoare era chiar soția lui Gîngioveanu (mai multe amănunte puteți citi aici).

S-a mutat doamna Gîngioveanu?

Aurelia Maria Gîngioveanu a fost și ea inculpată de DNA și a fost pusă inițial sub control judiciar, fiind acuzată de luare de mită, însă a scăpat de măsură după ce plângerea i-a fost admisă (mai multe amănunte puteți citi aici). De precizat este că, potrivit comunicatului transmis de parchetul anticorupție în data de 1 noiembrie, Cristian Gîngioveanu este cel care ar fi intermediat mita pentru soția sa, din acest motiv fiind acuzat și de complicitate la luare de mită, adică este considerat participant la infracțiune. Potrivit prevederilor Codului de procedură penală (art. 218, alin (3) coroborat cu art. 221 alin (2) lit. b), măsura arestului la domiciliu nu poate fi dispusă cu privire la inculpatul care locuiește cu alți participanți la comiterea infracțiunii. Măsura arestului la domiciliu dispusă vineri de magistrați față de Cristian Gîngioveanu va expira în data de 1 martie.

Despre averile fabuloase strânse de soții Gîngioveanu dar și de Constantin Găvan puteți citi aici.

Găvan, plasat sub control judiciar

Tot vineri, magistrații de la Curtea de Apel Craiova au admis și contestația depusă de socrul lui Gîngioveanu, Constantin Găvan. Lui Găvan îi fusese prelungită măsura arestului la domiciliu de către magistrații Tribunalului Dolj însă, la judecarea contestației, măsura a fost înlocuită cu cea a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile. Găvan trebuie să respecte o serie de obligații, între care se numără aceea de a nu lua legătura cu ceilalți inculpați (printre care și fiica sa, Aurelia Maria Gîngioveanu) și cu martorii din dosar.

Peste 750.000 de euro cash găsiți la percheziții

Înainte ca DNA să facă publice acuzațiile care li se aduc persoanelor din această rețea, procurorii și ofițerii DGA au descins la 18 adrese, inclusiv la domiciliile lui Găvan și Gîngioveanu. La perchezițiile desfășurate în 31 octombrie 2024 în casele familiilor Gîngioveanu și Găvan anchetatorii ar fi găsit sumele de 665.660 euro, 67.460 dolari USA și 203.850 lei, care au fost ridicate în vederea confiscării.