Magistrații Tribunalului Dolj au admis plângerea Aureliei Gîngioveanu împotriva măsurii controlului judiciar dispusă la începutul lunii noiembrie de procurorii DNA- Serviciul Teritorial Craiova. Astfel, femeia își poate exercita în continuare atribuțiile de manager al Spitalului Clinic Căi Ferate din Craiova deși este acuzată că, în calitatea sa, ar fi primit mită pentru o angajare în cadrul unității.

Plângerea depusă de Aurelia Maria Gîngioveanu a fost judecată de Tribunalul Dolj în data de 15 noiembrie, la două săptămâni după ce procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au anunțat că aceasta, alături de alte patru persoane, a fost pusă sub control judiciar, fiind acuzată de luare de mită. Anchetatorii au precizat că, la data de 19 octombrie 2024, șefa Spitalului CFR din Craiova ar fi primit mai multe bunuri, prin intermediul soțului său, Cristian Gîngioveanu, și el inculpat în dosar. Bunurile ar fi fost primite de la Melania-Ionica Răducanu, asistentă în cadrul Centrului Medico-Social Bechet, și de la fiul acesteia pentru a o angaja ca asistentă în spital pe concubina acestuia din urmă.

7500 de euro ar fi fost șpaga pentru un post

În comunicările publice din data de 1 noiembrie, procurorii DNA și ofițerii Direcției Generale Anticorupție au descris o adevărată rețea de fraudare a concursurilor organizate pentru posturile vacante de la Serviciul de Ambulanță Dolj și la Spitalul CFR din care ar fi făcut parte, printre alții, Cristian Gîngioveanu, șeful Serviciului de Ambulanță Dolj, și socrul acestuia (tatăl Aureliei Gîngioveanu), Constantin Găvan, care este și director al Stațiunii de Cercetare Dezvoltare Agricolă Șimnic. Cristian Gîngioveanu este acuzat că ar fi primit mită, prin intermediul socrului său, suma de 30.500 de euro pentru angajarea a patru persoane în cadrul Serviciului de Ambulanță Dolj și că ar fi transmis subiectele de la concursurile de angajare unor candidați tot prin intermediul lui Constantin Găvan. Cei doi au fost arestați preventiv pentru 30 de zile în data de 1 noiembrie iar contestațiile formulate ulterior împotriva măsurii le-au fost respinse de magistrații de la Curtea de Apel Craiova.

Peste 750.000 euro găsiți la percheziții

Cu o zi înainte de arestarea celor doi, procurorii DNA și ofițerii DGA au descins în mai multe locații din județul Dolj, între care s-au numărat Serviciul de Ambulanță Dolj, Stațiunea Șimnic, Spitalul CFR dar și domiciliile celor suspectați de implicare în acest caz. La percheziții, în casele soților Gîngioveanu și a lui Găvan ar fi fost găsită și ridicată în vederea confiscării o sumă fabuloasă: 665.660 euro, 67.460 dolari USA și 203.850 lei.

Tot data de 1 noiembrie, procurorii DNA au anunțat că împotriva Aureliei Gîngioveanu a fost luată măsura controlului judiciar, măsură preventivă mai blândă prin care acesteia i se interzicea însă să exercite funcția de manager al Spitalului CFR din Craiova pe o perioadă de 60 de zile. Gîngioveanu a făcut plângere împotriva măsurii și vineri, 15 noiembrie, aceasta a fost admisă de un complet de drepturi și libertăți de la Tribunalul Dolj. „În temeiul art. 213 alin. 1 C. pr. pen., admite plângerea formulată de inculpata Gîngioveanu Aurelia-Maria împotriva ordonanţei nr. 65/10/P/2024 din data de 01.11.2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie- Serviciul Teritorial Craiova. În temeiul art. 213 alin. 6 C. pr. pen, revocă măsura preventivă a controlului judiciar luată prin ordonanta nr. 65/10/P/2024 din data de 01.11.2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie- Serviciul Teritorial Craiova, privind inculpata Gîngioveanu Aurelia-Maria. În temeiul art. 275 alin 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă”, se arată în minută.

Astfel, începând de luni, Aurelia Gîngioveanu s-a putut întoarce la serviciu pentru a-și exercita în continuare atribuțiile de manager al Spitalului CFR.