Incendiul de la Piața Veche din  2018 a afectat o suprafață de 800 mp Sursa foto: observatornews.ro

Municipalitatea craioveană a fost găsită vinovată de neglijență în cazul incendiului produs la Piața Veche în 2018, în urma căruia au ars mai multe spații comerciale aparținând unei persoane fizice și unei firme. Potrivit magistraților, care au luat ieri o decizie definitivă în acest caz, primăria nu a luat măsuri pentru a împiedica accesul oamenilor străzii în spațiile sale, aceștia provocând incendii care au afectat și ceilalți proprietari din clădire.

Procesul a fost deschis de mai mulți proprietari în urma incendiului de amploare produs în 2018 la Piața Veche (click aici pentru mai multe imagini de la eveniment), în centrul Craiovei, și s-a întemeiat pe răspunderea civilă delictuală. Proprietarii spațiilor afectate de incendii au arătat că primăria este cea responsabilă de paza juridică a bunurilor sale și că, deși a fost sesizată, nu a făcut nimic pentru ca oamenii străzii, care au provocat incendiul, să nu se mai adăpostească în spațiile pe care le deține. Magistrații de la Judecătoria Craiova au respins acțiunea, însă doi proprietari, o firmă și o persoană fizică, au făcut apel împotriva hotărârii. Judecătorii de la Tribunalul Dolj au decis, în decembrie 2024, că păgubiții au dreptate și au obligat municipalitatea să achite daune de 34.775 lei pentru distrugerile produse în spațiile deținute de femeie, o frizerie și o patiserie. În plus, autoritățile au fost obligate să plătească alte 17.886 de lei unei firme care a suferit pagube în urma incendiilor produse în locație.

Instanța: „Incendiul din 2018 nu a fost un caz izolat

Magistrații de la Tribunalul Dolj au reținut că, din procesele verbale întocmite de pompierii care au intervenit la incidentul din 2018, reiese clar faptul că incendiul s-a produs într-un spațiu deținut de primărie, iar de aici s-a propagat și la celelalte încăperi, deținute de alți proprietari. „Intimatul pârât (Primăria Craiova-nr.) a negat săvârşirea vreunei fapte ilicite legate de incendiul din anul 2018, care ar atrage răspunderea sa delictuală, însă din probele administrate, menţionate mai sus, rezultă că fapta ilicită a pârâtului există şi constă în neluarea măsurilor necesare pentru asigurarea integrităţii spaţiilor deţinute în proprietate în Piaţa Krasnoff (Piața Veche-nr.) şi implicit, pentru evitarea producerii de incendii, mai ales că incendiul din 2018 nu a fost un caz izolat, aşa cum au relevat declaraţiile martorilor audiaţi la fond, iar reclamanţii au sesizat problemele provocate de persoanele fără adăpost ce locuiesc în spaţiile deţinute de Municipiu”, au arătat magistrații, care au precizat că primăria avea obligația să fie un bun vecin. „Omisiunea pârâtului şi fapta persoanei care a aprins focul au concurat la producerea prejudiciului reclamantelor”, au mai spus magistrații de la Tribunalul Dolj.

În acest caz, autoritățile locale au făcut recurs împotriva hotărârii însă magistrații de la Curtea de Apel Craiova au decis ieri să o mențină, decizia fiind definitivă. Pe lângă daunele în valoare de peste 10.000 de euro, Primăria Craiova trebuie să achite și cheltuielile de judecată ale celor doi reclamanți care au câștigat procesul, în valoare de peste 2000 de euro.