Valerică Pupăză Sursa foto: Facebook Valerică Pupăză
Firma Pas Oltenia Invest, deținută integral de fiul primarului din Cârcea, Valerică Pupăză, se lansează în turism. Vrea să construiască în comună un apart-hotel de 20 de camere și a depus deja actele pentru obținerea avizului de mediu. Deși clădirea va avea o suprafață desfășurată de 1925 mp, compania la care unic asociat este Andrei Ștefăniță Pupăză a declarat că investiția ar fi de doar 400.000 de euro, ceea ce înseamnă un cost de construcție de 200 de euro/mp.
Apart-hotelul ar urma să fie ridicat pe strada Banu Mărăcine, nr. 12, în zona stațiunii didactice cu același nume, pe un teren cu o suprafață de 2600 mp și va avea 20 de camere. Compania a obținut deja certificatul de urbanism pentru acest obiectiv în martie 2024 și se află în prezent în etapa de obținere a avizului de mediu, conform documentației care poate fi consultată aici. Din memoriul de prezentare depus rezultă că unitatea de cazare ar urma să aibă o suprafață totală desfășurată de 1925 mp, cu o înălțime de trei etaje și mansardă. Partea interesantă este cea legată de valoarea investiției, declarată în acte de Pas Oltenia Invest.
Potrivit documentelor, firma a susținut că lucrările vor costa doar 1,925 milioane lei, ceea ce înseamnă că societatea spune că va ridica apart-hotelul cu doar 200 de euro/mp. Potrivit informațiilor din piața de profil, un metru pătrat construit a ajuns să coste în prezent 2000 de euro, o sumă de zece ori mai mare decât cea declarată de Pas Oltenia Invest. Sigur că, în această fază, valoarea declarată a investiției nu este relevantă, ea devenind însă importantă în etapa de autorizare, taxa pentru obținerea autorizației de construire fiind calculată în funcție de valoarea declarată de beneficiar, în baza unui deviz.
Lidl cere 2,6 milioane de euro de la firmă
Compania Pas Oltenia Invest SRL a intrat în atenția opiniei publice după ce a fost implicată în scandalul iscat de „afacerea Lidl” de la Cârcea, fiind una dintre societățile care a vândut teren concernului german în vederea ridicării unui centru logistic în localitate. După ce Ministerul Apărării Naționale a cerut în instanță anularea autorizației pentru construirea depozitului pe motiv că a fost emisă fără aviz de către președintele Consiliului Județean Dolj, Lidl a dat în judecată vânzătorii de terenuri care se obligaseră, prin contractele încheiate, să obțină și autorizația (mai multe amănunte puteți citi aici și aici). Procesul prin care Lidl cere despăgubiri de la Pas Oltenia Invest și ceilalți vânzători este în prezent suspendat până la soluționarea dosarului referitor la anularea autorizației însă, potrivit documentelor din dosar, Lidl cere de la compania deținută de Andrei Ștefăniță Pupăză peste 13 milioane de lei, adică 2,6 milioane de euro, sumă care reprezintă „penalități contractuale” și „cheltuieli suplimentare generate și suportate de LIDL ca urmare a nerespectării obligațiilor, declarațiilor și garanțiilor asumate de pârâtă în calitate de vânzătoare”, după cum au arătat nemții în cererea de modificare a pretențiilor.
Datele publice arată că firma Pas Oltenia Invest nu stă deloc bine din punct de vedere financiar. Firma a avut în 2023 o cifră de afaceri de 208.000 lei și un profit de 11.945, în timp ce în 2022 a avut cifră de afaceri zero. Singurul an cu profit serios pentru companie a fost 2021, an în care a vândut terenuri către Lidl. Atunci firma a înregistrat o cifră de afaceri de 4,6 milioane de lei și un profit de 3,3 milioane.