Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție- Serviciul Teritorial Craiova au anunțat că, luna trecută, au trimis în judecată, o angajată a Agenției de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA)- Centrul Local Slatina pentru că ar fi ajutat o funcționară din cadrul Primăriei Coteana, din județul Olt, să obțină fraudulos subvenții.
Potrivit DNA, Roza Ungureanu, consilier superior în cadrul APIA- Centrul Local Slatina a fost trimisă în judecată în luna octombrie pentru complicitate la infracțiunea de folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene. Femeia ar fi ajutat-o pe o angajată a Primăriei Coteana din județul Olt să obțină subvenții pentru suprafețele declarate încălcându-și obligațiile de serviciu.
„Inculpata Ungureanu Roza, în calitatea menționată, nu și-ar fi îndeplinit atribuțiile de serviciu de responsabil al dosarelor cererilor unice de plată depuse de inculpata Vîlcea Aritica, la data faptelor funcționar în cadrul Primăriei comunei Coteana, județul Olt, în anul 2015 și în perioada anilor 2017-2020, precum și în raport de efectuarea controlului administrativ în anul 2016, prin următoarele acțiuni: primirea cererilor unice de plată 2015, 2017 și 2019 fără documente justificative, aplicarea ștampilei cu dată falsă de primire (antedatare) în campaniile anilor 2017 și 2019, efectuarea formală a controlului administrativ în anul 2016 și a controlului vizual în campaniile anilor 2015, 2017-2020 și verificarea formală a documentelor justificative false depuse. În acest mod, inculpata Ungureanu Roza ar fi ajutat-o pe Vîlcea Aritica să obțină ilegal sprijin financiar nerambursabil în sumă totală de 74.301,25 lei prin intermediul A.P.I.A.”, se precizează în comunicatul de presă transmis de DNA.
Aritica Vîlcea, femeia pe care a ajutat-o angajata APIA, și-a recunoscut faptele și a fost condamnată încă de anul trecut de magistrații de la Tribunalul Olt la un an și opt luni de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și 4 luni și interzicerea, pe o perioadă de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a dreptului de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public. Vîlcea, care la data faptelor era funcționar în cadrul Primăriei Coteana, județul Olt, a fost găsită vinovată pentru săvârșirea infracțiunilor de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată și fals intelectual în formă continuată.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Olt.