Imagine generică Sursa foto: labestbabies.org

O femeie care lucra de 20 de ani ca asistentă medicală în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova a primit o pedeapsă cu amânare după ce a fost găsită vinovată pentru că a furat droguri de risc și mare risc din secția de terapie intensivă a unității medicale. Magistrații au reținut că asistenta luase drogurile pentru consum propriu, ca sa îi atenueze durerile la picior.

Faptele s-au petrecut în 26 iulie 2021 când asistenta se afla în tura de noapte la secția de chirurgie toracică a SCJU Craiova. Potrivit datelor din dosar, femeia a coborât de la etajul 9 al spitalului până la etajul 3, acolo unde se află Secția de terapie intensivă, lăsând pacienții nesupravegheați. Sub pretextul că are nevoie de branule pentru o intervenție chirurgicală minoră pe care trebuia să o sufere la picior, femeia a intrat în vorbă cu asistentele din secția ATI și s-a poziționat în dreptul sertarelor în care se aflau medicamentele stupefiante. Asistenta știa foarte bine unde se află substanțele pentru că anterior lucrase timp de 13 ani în secția ATI și a reușit să sustragă medicamentele.

A fost prinsă de un medic de la ATI

Fapta a fost descoperită de medicul titular de gardă de la Secția ATI de la etajul 4 al spitalului, care venise în secție pentru a evalua un pacient și a observat că, alături de cele două asistente care erau de gardă, se afla și femeia. Întrebată ce caută în secția ATI, asistenta și-a găsit cu greu cuvintele. „Deoarece inculpata articula greu cuvintele şi comunica cu dificultate martorul i-a solicitat să golească buzunarul şi după ce a ezitat inculpata a extras din buzunar două fiole de Fentanyl a câte 10 ml fiola (0,5 mg), trei fiole de Midazolam a câte 10 ml fiola (total 150 mg), trei fiole Acupan, o fiolă Dexametazonă şi o fiolă Osetron”, au reținut magistrații. Imediat au fost sesizați polițiștii de la Secția 2 Poliție din Craiova, iar plicul cu medicamentele găsite asupra femeii a fost predat ulterior Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate-Serviciul Antidrog din cadrul IPJ Dolj. Dosarul a fost instrumentat de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Craiova. Fentanyl este considerat un drog de mare risc, în timp ce Midazolam este un drog de risc.

Le-a reproșat colegilor că nu au ținut stupefiantele sub cheie

La proces, asistenta a refuzat să facă declarații, negând că ar fi săvârșit faptele și solicitând achitarea. Prin apărător, aceasta a arătat cu degetul spre colegii care nu au respectat procedura de gestionare a stupefiantelor și nu au ținut substanțele închise în dulap, sub cheie. Femeia a depus la dosar mai multe acte medicale din care reieșea că a avut cancer tiroidian iar în 2020, pe fondul stresului și epuizării din perioada de pandemie, a suferit un accident vascular în timp ce era la serviciu. Ulterior, pe fondul problemelor endocrine, picioarele au început să i se umfle și a apelat la medici pentru efectuarea unor incizii pentru a reduce presiunea. O primă intervenție la piciorul drept fusese deja efectuată, însă anestezicul folosit (xilină) nu a avut prea mare efect din cauza edemelor. Potrivit femeii, chiar în noaptea de 26 iulie 2021 a discutat cu medicul despre o a doua operație, la piciorul stâng, iar acesta i-a recomandat un anestezic mai puternic pe care, a susținut femeia, a plecat să îl caute în Secția ATI. „Am vrut să văd dacă aveau substanțe care mă puteau ajuta”, a arătat asistenta.

Magistrații de la Tribunalul Dolj i-au dat crezare asistentei, reținând că femeia a avut nevoie de medicamentele cu efect stupefiant pentru a face față durerii în timpul operației a cărei dată nu fusese încă stabilită și că dificultățile de vorbire amintite de medicul care a descoperit drogurile asupra acesteia au fost cauzate, de fapt, de un medicament pe care femeia îl lua pentru a trata o paralizie pe partea stângă, cu care rămăsese după accidentul vascular suferit. De precizat ar mai fi că unul dintre martorii audiați la proces a declarat că mai mulți asistenți medicali, ale căror nume nu le-a dezvăluit, i-au povestit după incident că femeia venea des în secția ATI pentru a cere anestezice și sedative.

Pedeapsă de un an și două luni cu amânare

Magistrații au decis vineri, 21 februarie, să îi stabilească femeii o pedeapsă de un an și două luni de închisoare pentru infracțiunile de furt calificat  și de deținere fără drept a drogurilor în vederea consumului propriu, aflate în concurs, cu amânarea aplicării pedepsei și stabilirea unui termen de supraveghere de doi ani. În plus, trebuie să achite 103 lei către Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Craiova, sumă ce reprezintă contravaloarea medicamentelor furate.

„Aceasta se află la prima manifestare infracțională, iar contactul cu justiția și motivul pentru care a ajuns în atenția organelor judiciare cu siguranță au determinat inculpata să conștientizeze că în viață există valori mai importante (familia, libertatea) decât un beneficiu de moment”, au arătat judecătorii. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în 10 zile de la comunicare. Potrivit legii, hotărârea prin care este amânată aplicarea unei pedepse nu este o hotărâre de condamnare și, prin urmare, persoana care primește o astfel de pedeapsă nu este supusă vreunei decăderi sau interdicții.

CraiovaJust a solicitat SCJU Craiova să comunice dacă, ulterior acestui incident, a fost demarată o cercetare disciplinară prin care să fie analizate atât faptele femeii cât și nerespectarea procedurilor de gestionare a stupefiantelor în cadrul unității. Vom actualiza articolul de îndată ce vom primi informațiile solicitate.

A furat Fentanyl cât pentru 50 operații

Unul dintre medicamentele furate de asistenta medicală de la ATI, Fentanyl, este un opioid sintetic foarte puternic, încadrat în categoria drogurilor de mare risc. Pentru că este foarte ieftin, drogul face ravagii în Statele Unite ale Americii și, de câțiva ani, a început să fie folosit și de consumatorii de droguri din România. Jurnaliștii de la Europa Liberă scriau, în 2023, că principala sursă de aprovizionare pentru Fentanyl din România sunt furturile medicamentului din spitale și farmacii (mai multe informații aici). Este un analgezic de aproximativ 100 de ori mai puternic decât morfina (vezi sursa informației aici) și de 50 de ori mai puternic decât heroina, motiv pentru care riscul de supradoză este major.

Tocmai pentru că este atât de puternic, utilizarea lui se face în doze foarte mici, măsurate în micrograme, raportat la greutatea pacientului, în condițiile în care un miligram are 1000 de micrograme. Potrivit rezumatului caracteristicilor produsului Fentanyl Torrex, disponibil pe site-ul Agenției Naționale a Medicamentului (îl poți consulta aici), doza necesară pentru o intervenție chirurgicală minoră este de două micrograme pe kilogram, ceea ce înseamnă că asistenta medicală a sustras Fentanyl cât pentru 50 de intervenții chirurgicale.