Imagine generica  Sursa foto: freepik.com

Lista publicată de Uniunea Națională a Barourilor din România cu candidații înscriși la admiterea în profesia de avocat arată o creștere cu peste 40% a numărului de tineri care vor să devină avocați stagiari în Dolj.

Examenul, care constă într-o probă scrisă cu 100 de întrebări de tip grilă, va avea loc în 6 aprilie 2025 la București și este organizat de Institutul Național pentru Pregătirea şi Perfecționarea Avocaților. Listele publicate de UNBR (care pot fi consultate aici) relevă faptul că pentru Baroul Dolj s-au înscris 44 de candidați în condițiile în care, la sesiunea din aprilie 2024, numai 31 de tineri absolvenți ai Facultății de Drept și-au depus dosarul, ceea ce reprezintă o creștere cu peste 40% față de sesiunea similară din 2024. Fiecare candidat a avut de achitat o taxă de examen în valoare de 2000 de lei pentru a putea participa.

Potrivit Regulamentului de examen, vor fi declarați admiși candidații care vor obține cel puțin 5 puncte la fiecare disciplină în parte și un punctaj total de cel puțin 70 de puncte. Materiile de examen sunt: organizarea și exercitarea profesiei de avocat (OEPA); drept civil; drept procesual civil; drept penal; drept procesual penal. Tematica poate fi consultată aici.

Statisticile arată că, la Baroul Dolj, atât în sesiunea organizată anual în aprilie cât și la cea din septembrie aproximativ o treime dintre candidații înscriși sunt admiși în profesie.