Sursa foto: IPJ Dolj și DIICOT
Cinci persoane suspectate că vindeau cocaină către consumatori din Dolj și municipiul Craiova, inclusiv în cluburi din oraș, au fost arestate în cadrul unei acțiuni desfășurate de polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate din Craiova și de procurori ai DIICOT.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de IPJ Dolj și DIICOT, cele cinci persoane au vândut drogurile în acest an pe teritoriul municipiului Craiova, inclusiv în cluburi din oraș, o doză fiind comercializată cu 500 de lei. Cel care ar fi deținut drogurile este un bărbat de 39 de ani care ar fi vândut ulterior cantitățile de cocaină atât direct cât și prin intermediul altor două persoane apropiate, un tânăr de 17 ani și o femeie de 32 de ani. Bărbatul de 39 de ani ar fi cumpărat cocaina de la un albanez de aceeași vârstă.
„Probele administrate au relevat că persoana cercetată ar fi procurat drogul de mare risc de la un bărbat (cetățean albanez în vârstă de 39 de ani), prin intermediul unei alte persoane de 29 de ani, fiind prinși în flagrant delict la data de 13.02.2025, în timp ce tranzacționau 20 de grame de cocaină pentru 5.500 de lei”, se arată în comunicatul transmis de anchetatori.
Inculpații au fost prinși în flagrant în timp ce tranzacționau 20 de grame de cocaină Sursa foto: IPJ Dolj și DIICOT
Oamenii legii au mai precizat că mai multe cantități de cocaină au fost indisponibilizate pe parcursul anchetei. Cele cinci persoane implicate în acest caz, suspectate de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, au fost inițial reținute și, ulterior, propunerea de arestare preventivă a acestora a fost admisă de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj. Acțiunea a beneficiat de sprijinul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova.