Sursa foto: Ford Otosan
Până la finalul lunii octombrie, uzina de la Craiova a reușit să depășească producția înregistrată pe tot parcursul anului trecut, potrivit datelor publicate de Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM).
Ford Otosan a fabricat la Craiova, în primele zece luni ale anului 2024, 207.162 de mașini, în condițiile în care în anul 2023 pe porțile uzinei din Bănie au ieșit 190.000 de autovehicule. Datele publicate de ACAROM arată că în octombrie, la Craiova au fost asamblate peste 27.600 de mașini, cea mai mare producție realizată într-o singură lună la uzina din Bănie. Aceeași statistică arată că, în ansamblu, în primele zece luni ale lui 2024, industria auto din România a reușit să își crească producția cu 9,82% față de aceeași perioadă a anului trecut.
De menționat ar fi însă faptul că este posibil ca ritmul să nu fi fost același în luna noiembrie, când fabrica de la Craiova a fost afectată de mai multe întreruperi ale căldurii, cauzate de defecțiuni înregistrate la producătorul de agent termic Electrocentrale Craiova, și a fost nevoită să lucreze potrivit unui program parțial de lucru în unele zile ale acestei luni. În cadrul fabricii Ford Otosan de la Craiova lucrează în prezent 6.600 de oameni.