Compania Demiuma Comimpex SRL, care deține brandul de modă Nissa, a obținut fonduri europene pentru a-și dezvolta fabrica de la Craiova, în urma implementării proiectului urmând să fie create 38 de locuri de muncă noi.

Societatea a aplicat pentru a obține o finanțare nerambursabilă prin Programul Tranziție Justă pentru dezvoltarea fabricii pe care o deține în High-Tech Industry Park lângă Craiova și a semnat deja contractul de finanțare. Valoarea totală a proiectului este de peste 35 milioane de lei, din care 18 milioane de lei reprezintă finanțare nerambursabilă. Proiectul de extindere va fi finalizat în martie 2027.

„Ce rezultate dorim să avem? O fabrică extinsă, care să aibă toate dotările necesare fabricării unor noi articole textile, cu un număr mare de noi locuri de muncă, atât pentru persoane ce fac parte din categorii defavorizate, cât și pentru cei cu experiență în domeniu sau care se află în procesul de învățare”, a transmis compania.

În fabrica de la Craiova vor fi create, în urma implementării proiectului, 38 de noi locuri de muncă atât pentru persoane ce fac parte din categorii defavorizate, cât și pentru cei cu experiență în domeniu sau care se află în procesul de învățare:

  • cel puțin 12 locuri de muncă create pentru persoane din categorii defavorizate (tinerii cu vârsta de până la 29 ani, persoanele cu vârsta de peste 55 de ani, femeile, persoanele care se încadrează în categoria lucrătorilor defavorizați, a celor extrem de defavorizați și a lucrătorilor cu handicap)
  • 12 locuri de muncă create pentru persoane direct afectate de procesul de tranziție

Nu este pentru prima dată când compania accesează fonduri pentru a-și dezvolta fabrica de la Craiova. În 2017, Demiuma a accesat fonduri nerambursabile prin Programul Operațional Regional 2014-2020 în cadrul unui proiect în valoare de peste 12 milioane de lei, proiect finalizat în 2023.

Nissa operează 13 magazine proprii în București, Craiova, Galați, Timișoara, Constanța, Suceava, Pitești, Iași, Cluj-Napoca și Brașov. Brandul și-a extins activitatea și în afara granițelor, produsele sale fiind disponibile în peste 300 de magazine multi-brand la nivel internațional.