Curtea de Apel Craiova-imagine de arhivă Foto credit: Remus Badea
Secția pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a decis astăzi prelungirea delegărilor în fruntea instanței superioare din Oltenia pentru vicepreședinta Cristina Celea și doi dintre șefii de secții ale Curții de Apel Craiova.
Vicepreședintele Curții de Apel Craiova, Cristina Celea, a primit prelungire de delegare începând cu data de 13 august 2025 pentru încă 6 luni, decizia fiind luată în unanimitate de membrii Secției pentru judecători din CSM. Tot în unanimitate a fost votată și decizia de prelungire a delegării în fruntea Secției litigii de muncă și asigurări sociale, începând cu data de 1 iulie pentru încă 6 luni, pentru judecătorul Cătălin-Constantin Mititelu.
Președinta Secției a II-a Civilă, Raluca-Elena Ghiță, a primit nouă voturi pentru și un vot negativ în ședința Secției pentru judecători a CSM și va continua să conducă secția începând din data de 22 iulie 2025 (click aici pentru a vedea deciziile luate astăzi de CSM).
Anterior, în 31 mai 2025, și președintele Secției penale de la CA Craiova, Cristina Crăciunoiu, a primit prelungire de delegare pentru încă 6 luni în fruntea acestei secții.



