Fabrica abandonată și ulterior vândută de elvețienii de la Clariant ar urma să fie dezvoltată și retehnologizată de nemții de la Corden Biochem, companie care activează în domeniul biotehnologiei industriale. Potrivit unui comunicat de presă, în primă fază va fi relansată producția la unitatea de la Podari.

După preluarea fabricii și relansarea producției, Corden BioChem propune o viziune pe termen lung prin care compania vrea să „pună Doljul pe harta europeană a energiei și biotehnologiei”. „Această investiție înseamnă mai mult decât relansarea unei fabrici – este despre echipă, despre performanță și despre dezvoltarea unei regiuni care va deveni un punct-cheie în tranziția verde. Este începutul unei noi etape care va pune Doljul pe harta europeană a energiei și biotehnologiei. Vom crea împreună un exemplu de succes în materie de inovație, locuri de muncă stabile și valorificarea resurselor locale. Începem aici, la Podari, dar impactul va fi național. Reluarea producției de bioetanol este primul pas într-un angajament ferm față de sustenabilitate și față de comunitate.” – a declarat Dr. Klaus Pellengahr, Managing Director al Corden BioChem.

Fabrica va avea și alte produse de fermentație

“Pe lângă producția de bioetanol, infrastructura existentă permite folosirea și extinderea capacităților tehnologice pentru introducerea altor produse de fermentație. Astfel, dezvoltarea unor produse de fermentație cu valoare ridicată, având aplicații în industrii precum cea alimentară, cosmetică, furajeră, cea a suplimentelor alimentare și altele, devine posibilă. Investițiile suplimentare aferente diversificării producției sunt estimate la alte câteva zeci de milioane de euro, cu potențialul de a genera peste 100 de locuri de muncă specializate”, mai spune firma.

Planurile nemților pentru fabrica de la Podari par a fi unele ambițioase. „Fabrica din Podari reprezintă un exemplu de reconversie industrială replicabil în România, unde tradiția agricolă se împletește cu tehnologia de vârf pentru a susține competitivitatea națională, într-o economie modernă. Această investiție strategică reflectă angajamentul Corden BioChem și al grupului International Chemical Investors Group (ICIG) pentru soluții sustenabile și tranziția către tehnologii regenerabile. Demersul se aliniază cu obiectivele europene și naționale privind promovarea biocombustibililor și vine într-un moment relevant, în care cererea pentru surse de energie alternativă devine tot mai mare, atât la nivel regional, cât și continental”, arată compania.

Fabrica Clariant de la Podari, închisă după un an și jumătate

În 14 iunie 2022 , în urma unei investiții de 140 de milioane de euro din care 40 finanțare europeană, Clariant a început producţia primelor cantităţi de etanol celulozic de uz comercial la fabrica sa din Podari.

La capacitate maximă, fabrica, prezentată anterior de elvețieni ca fiind emblematică pentru grup,  urma să proceseze aproximativ 250.000 de tone de paie pentru a produce 50.000 de tone de etanol anual. Întreaga producție ar fi fost cumpărată integral de Shell (sursa informației aici).

Ulterior, fabrica din Podari a raportat pierderi după înregistrarea unor probleme tehnice, ceea ce înseamnă că producţia nu a ajuns niciodată la capacitate deplină. Drept urmare, unitatea unde lucrau 120 de persoane a fost închisă.

În vara lui 2024, International Chemical Investors Group (ICIG) a semnat un acord cu Clariant pentru achiziționarea fabricii de bioetanol dezafectate din Podari,  potrivit unui anunț făcut la momnetul respectiv de ICIG. „Astfel, în viitor, unitatea va fi exploatat de Corden BioChem, filiala de biotehnologie a ICIG”, s-a spus atunci.