Imagine generică Sursa foto: freepik.com
Alături de alte cadre medicale, Vatan este acuzată că a raportat în fals prestarea unor gărzi la centre de permanență din Dolj deși, în realitate, nu s-a prezentat la serviciu. În baza documentelor falsificate, femeile ar fi încasat peste un milion de lei de la CAS Dolj.
Venera Ecaterina Vatan a fost trimisă în judecată la finalul lunii iulie de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova în cadrul unui dosar complex la care au lucrat polițiștii de la Serviciul Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Dolj. Tot în acest dosar, au mai fost trimise în judecată și alte doctorițe. Este vorba despre Elena Felicia Alexandru, Leonica Vlăduțu și Camelia Mădălina Vasilescu. În acest dosar au fost deferite justiției și asistentele medicale Ileana Mozgoavă și Maria Picătureanu. Toate cadrele medicale ar fi trebuit să își desfășoare activitatea la Centrul de Permanență din Murgași.
Prejudiciu de peste 1 milion de lei
Oamenii legii le acuză pe cele șase cadre medicale că, începând din 2020 și până în ianuarie 2025, ar fi decontat la Casa de Asigurări de Sănătate Dolj 14.500 de ore de gardă, în valoare de 955.250 de lei însă nu au prestat serviciile. Deconturile ar fi fost realizate prin transmiterea unor informații false către CAS. Mai mult, pentru a-și spori și mai mult veniturile, unul dintre medici ar fi încheiat cu un alt medic care avea contract cu Casa, de data aceasta de medicină generală, un contract de muncă fictiv. Nici acesta din urmă nu s-a prezentat însă la serviciu iar CAS a mai suferit încă o pagubă de aproximativ 100.000 de lei, bani încasați de medicul de familie care ar fi întocmit în fals state de plată.
În judecată au fost trimise și cabinetele medicale de care femeile s-ar fi folosit pentru a-și pune în aplicare planul: Cabinet Medical Dr. Vatan Venera Ecaterina SRL, SC Yanni M Consulting SRL și Vlăduțu Med SRL. Cele șase persoane fizice și trei persoane juridice sunt acuzate de săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals informatic, delapidare, fals intelectual și uz de fals. În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra bunurilor inculpatelor până la concurența valorii prejudiciului.
Vatan, trimisă în judecată în stare de arest preventiv
În acest caz, procurorii și polițiștii au efectuat percheziții domiciliare în ianuarie 2025, iar în iunie femeile au fost aduse cu mandat la audieri. Ulterior, cele patru doctorițe au fost reținute și duse în fața unui judecător de drepturi și libertăți cu propunere de arestare preventivă. Doar Venera Vatan a fost arestată, ceilalți trei medici fiind plasați sub control judiciar. Magistrații au decis la final de iulie să prelungească arestul preventiv în cazul lui Vatan și controlul judiciar pentru celelalte trei doctorițe, măsurile fiind contestate deja de cele patru femei.
Acuzată de DNA de vaccinări fictive
Ecaterina Venera Vatan este o cunoștință mai veche a procurorilor craioveni. Ea a devenit cunoscută la nivel național după ce a fost acuzată că ar fi bătut recordul la vaccinarea „la chiuvetă” în timpul pandemiei Covid-19. În februarie 2023, procurorii Direcției Naționale Anticorupție-Serviciul Teritorial Craiova comunicau opiniei publice că au trimis-o în judecată, sub control judiciar, pe Ecaterina Venera Vatan, medic de familie în județul Dolj, pentru că ar fi luat mită de 926 de ori pentru a elibera adeverințe de vaccinare fictive în perioada octombrie 2021-ianuarie 2022, în timpul pandemiei de Covid-19. Ajutată de mai mulți complici, doctorița ar fi vaccinat „la chiuvetă” 926 de persoane de la care fi luat câte 200 de lei. În plus, medicul a fost acuzat și de fals informatic, în formă continuată (926 acte materiale), înșelăciune, în formă continuată (6 acte materiale), fals intelectual, în formă continuată (12 acte materiale) și delapidare. Pe lângă mita luată de la fiecare persoană vaccinată doar pe hârtie, Vatan a beneficiat de bani și de la Casa de Asigurări de Sănătate pentru serviciile pe care a susținut că le-a prestat și, în plus, a luat și bonurile de masă pe care, în mod normal, ar fi trebuit să le primească cei vaccinați.
După mai multe poticneli în etapa camerei preliminare și un periplu la Curtea de Apel Alba Iulia, acest prim dosar în care a fost trimisă în judecată Vatan s-a reîntors la Tribunalul Dolj și în iunie a intrat în faza de judecată.



