Sursa foto: economedia.ro

ALRO, companie listată la bursă, a anunțat investitorii că a chemat în judecată Agenția Națională de Administrare Fiscală- Direcția Mari Contribuabili pentru anularea unei decizii de impunere prin care compania slătineană era obligată să plătească obligații suplimentare de peste 13 milioane de lei plus 1,7 milioane ca accesorii.

Potrivit portalului instanțelor, dosarul având ca obiect anularea actului administrativ a fost înregistrat în 16 decembrie la Curtea de Apel Craiova, pârâți fiind ANAF, Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Ministerul Finanțelor Publice- Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor. În raportul publicat, ALRO SA explică investitorilor că, în urma unui control desfășurat de către ANAF – Direcția Mari Contribuabili în perioada 2023-2024 și care a vizat perioada 2016-2021, a primit o decizie de impunere suplimentară în valoare de 13.550.671 lei, reprezentând impozit pe profit suplimentar și TVA, pe care o considera „profund netemeinică și nelegală”. În același document, ALRO mai arată că a uzat de căile legale pentru soluționarea pe cale administrativă a situației, însă contestațiile sale au fost respinse aproape în totalitate. Excepție a făcut doar diminuarea de accesorii impozit pe profit aferente anului 2021, care reprezintă însă o sumă nesemnificativă, de doar 20.050 lei.

În raportul BVB, care poate fi consultat aici, ALRO SA expune toate capetele de cerere ale acțiunii depuse la instanță:

„1.   Anularea parțială a Deciziei de soluționare nr. 2127 din data de 12.06.2024 emisă de către DGSC și comunicată Alro la data de 17.06.2024, în ceea privește punctele 1 și 2 prin care a fost respinsă contestația Alro înregistrată la DGSC sub nr. M_SLP818697/09.05.2024 respectiv:

a. Punctul 1 prin care a fost respinsă total ca neîntemeiată contestația formulată de Alro împotriva Deciziei de impunere nr. F-MC nr. 16/21.02.2024 și a Deciziei referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând penalități de nedeclarare nr. 861/18.03.2024;

b. Punctul 2 prin care a fost respinsă parțial ca neîntemeiată contestația formulată de Alro împotriva Deciziei referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere nr. 861/18.03.2024.

2.   Anularea în integralitate a Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecției fiscale la persoane juridice nr. F-MC 16/21.02.2024 și a Raportului de inspecție fiscală nr. F-MC-17/21.02.2024:

a. în ceea ce privește stabilirea suplimentară a unei baze impozabile aferente impozitului pe profit în sumă totală de 40.347.218 lei, respectiv a unui impozit pe profit în sumă totală de 6.455.555 lei,

 

b. în ceea ce privește stabilirea suplimentară a unei baze impozabile aferente taxei pe valoare adăugată în sumă totală de 37.340.779 lei, respectiv a unei taxe pe valoare adăugată în sumă totală de 7.095.116 lei.

3. Anularea parțială a Deciziei referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere nr. 861/18.03.2024 în ceea ce privește suma de 4.246.001 lei, reprezentând dobânzi aferente obligațiilor fiscale principale constând în impozit pe profit și TVA.

4. Anularea Deciziei referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând penalități de nedeclarare nr. 861/18.03.2024, în ceea ce privește suma de 12.407.258 lei reprezentând penalități de nedeclarare aferente obligațiilor fiscale principale constând în impozit pe profit și TVA stabilite suplimentar prin Decizia de impunere.

5. Obligarea pârâtelor la restituirea sumelor impuse în sarcina Alro cu titlu de obligații fiscale principale în sumă totală de 13.550.671 lei constând în impozit pe profit în cuantum total de 6.455.555 lei și taxă pe valoare adăugată în cuantum total de 7.095.116 lei, precum și la restituirea obligațiilor fiscale accesorii în sumă totală de 1.752.041 lei constând în dobânzi în cuantum total de 718.105 lei și penalități în cuantum total de 1.033.936 lei, sume achitate de Alro; împreună cu dobânda calculată de la data efectuării plății obligațiilor nedatorate și până la data restituirii efective a acestor sume, potrivit dispozițiilor art. 182 alin. (2) din Codul de procedura fiscală.

6. Obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauza, în temeiul dispozițiilor art. 453 din Codul de procedura civilă”, se arată în raport.

Alro este deținută în majoritate de Vimetco PLC, cu o participație de 54,1898%, urmată de Paval Holding SRL, cu o participație de 23,2117%, Fondul Proprietatea, cu 10,2111% și persoane juridice (9,4244%) și fizice (2,9631%).