Imagine de la locul accidentului din data de 23 februarie 2021 Sursa foto: gds.ro
Expertiza efectuată în dosar a stabilit că bărbatul, care avea la data accidentului 19 ani, circula cu o viteză de 89km/h în momentul în care a lovit, pe o trecere de pietoni de pe Calea Severinului din Craiova, un bărbat și o femeie care traversau strada. Victimele au decedat câteva zile mai târziu, la spital.
Magistrații de la Judecătoria Craiova au decis recent să îl condamne la trei ani de închisoare cu suspendarea sub supraveghere pe un termen de trei ani pe un bărbat acuzat că, în 23 februarie 2021, în jurul orei 8 dimineața, a spulberat pe trecerea de pietoni un bărbat în vârstă de 56 de ani și o femeie în vârstă de 59 de ani, care se angajaseră în traversarea străzii Calea Severinului pe marcajul pietonal. Pietonii au fost duși la spital însă au decedat câteva zile mai târziu din cauza rănilor suferite. Expertiza efectuată în cauză a stabilit că nici șoferul nici victimele nu consumaseră alcool, însă bărbatul care se afla la volan, în vârstă de 19 ani la momentul respectiv, avea o viteză de 89 km/h când i-a lovit pe cei doi pietoni și putea să evite accidentul dacă circula cu viteză regulamentară.
Magistrații au urmărit „reintegrarea inculpatului în societate”
La proces, bărbatul a recunoscut acuzațiile și a cerut să fie judecat în procedură abreviată pentru a beneficia de reducerea cu o treime a pedepsei, solicitarea fiind încuviințată de instanță. Judecătorii au decis luni, 25 august, să îl condamne, la fond, la trei ani de închisoare, suspendând executarea pedepsei și stabilind un termen de supraveghere de trei ani. „Instanța apreciază că privarea de libertate a inculpatului ar conduce în cazul de față la îndepărtarea de scopul pe care instanța și-l propune, acela de a spori, prin hotărârea care urmează a fi pronunțată, posibilitatea de reintegrare a inculpatului în societate”, se arată în hotărârea magistraților de la Judecătoria Craiova. Șoferul găsit vinovat va trebui să presteze timp de 60 de zile muncă neremunerată în folosul comunității.
Despăgubiri de 135.000 de euro pentru rude
Magistrații au admis în parte acțiunea civilă a rudelor celor două victime, stabilind că în cauză că asigurătorul trebuie să achite despăgubiri morale în valoare totală de 135.000 de euro către copiii și nepoții celor doi craioveni decedați în urma accidentului. Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.



