Sandu Anghel, zis Bercea Mondialu-imagine de arhivă  Sursa foto: stirileprotv.ro

Curtea de Apel Craiova a admis săptămâna trecută contestațiile formulate de fiii lui Sandu Anghel, cunoscut drept Bercea Mondialu, față de măsura arestării preventive, astfel că interlopul este singurul care rămâne în spatele gratiilor, ceilalți membri ai clanului fiind plasați sub control judiciar. Alături de nouă dintre rudele sale, Anghel este acuzat de constituirea unui grup infracțional organizat, camătă și șantaj.

Bercea Mondialu și nouă dintre membrii familiei sale fuseseră reținuți în 2 aprilie de procurorii DIICOT Craiova, fiind acuzați că, fără să aibă acest drept, începând din 2022 au început să acorde împrumuturi cu dobânzi cuprinse între 10 și 40% lunar. Potrivit Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, deciziile privind condițiile de acordare ale împrumuturilor erau stabilite de liderul grupării, în timp ce ceilalți membri se ocupau de recuperarea sumelor și, atunci când oamenii nu puteau plăti, treceau la amenințări și violență fizică. În aceeași zi în care au fost reținuți, anchetatorii au efectuat 11 percheziții domiciliare în județele Olt, Teleorman și în municipiul București, fiind descoperite și ridicate înscrisuri, dispozitive de stocare a datelor, 106.700 de lei, 40.650 de euro, precum și alte mijloace de probă.

Oamenii legii au dispus în acest caz sechestru asigurător asupra a 7 autoturisme, 41 de conturi bancare și peste 40 de imobile (terenuri și construcții).

Cei 10 au fost duși în 3 aprilie în fața judecătorilor de drepturi și libertăți de la Tribunalul Dolj care au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Sandu Anghel și a fiilor acestuia, celelalte persoane fiind plasate sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile și obligate să poarte dispozitive electronice de supraveghere (mai multe amănunte aici). Cei patru au contestat măsura, iar Curtea de Apel Craiova a decis în 10 aprilie să îi pună sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile și pe fiii interlopului. Anghel Constantin zis „Samir”, Anghel Florin zis „Băsică” și Anghel Laurențiu zis „Poca” vor fi obligați să poarte și ei dispozitive electronice de supraveghere.

Contestațiile lui Bercea Mondialu și parchetului au fost respinse de judecători, astfel că Sandu Anghel este singurul rămas după gratii.