Sursa foto: IPJ Dolj și DIICOT

Șapte persoane au fost reținute de polițiști și procurorii DIICOT Craiova după ce anchetatorii le-au prins că vindeau droguri de risc și mare risc consumatorilor din Craiova, o parte dintre ei elevi. Cantități de substanțe interzise au fost ridicate inclusiv din apropierea unei unități de învățământ din municipiu.

Persoanele suspectate că vindeau droguri elevilor au vârste cuprinse între 16 și 31 de ani și sunt acuzate că ar fi procurat, deținut și vândut către consumatori din Dolj, inclusiv elevi, diferite cantități de canabis (drog de risc), comprimate ecstasy și substanțe cristaline 3-CMC și 4-CMC ( droguri de mare risc), precum și substanțe psihoactive 2CMC și 2MMC. În cursul zilei de ieri, toate cele șapte persoane au fost reținute și astăzi au fost prezentate în fața unui judecător de drepturi și libertăți de la Tribunalul Dolj cu propunerea de arestare preventivă pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc și efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.

„Cercetările au relevat faptul că inculpații au  folosit metoda de operare ”dead drop”,  constând în aceea că au creat pe o platformă de mesagerie on line, un grup  în cadrul căruia  ofereau spre vânzare droguri de mare risc și de risc precum și substanțe psihoactive. Comercializarea substanțelor interzise se realiza totodată și  în mod direct.

Pe parcursul urmăririi penale au fost indisponibilizate diferite cantități de droguri și substanțe psihoactive, inclusiv dintr-o zonă aflată în imediata apropiere a unei unități de învățământ din municipiul Craiova.

Perchezițiile efectuate pe raza județului Dolj, au condus la  descoperirea și ridicarea mai multor cantități de substanțe cristaline,  pulverulente și vegetale, porționate și ambalate în scopul vânzării, obiecte purtând urme de substanță, mai multe cântare electronice de precizie și grindere, precum și alte mijloace de probă”, se arată în comunicatul IPJ Dolj și DIICOT.

Acțiunile judiciare au fost realizate cu sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova.

Sursa video: IPJ Dolj