Foto credit: Remus Badea
Centrul comercial situat în centrul Craiovei nu reușește să găsească chiriași pentru toate spațiile comerciale, însă a reușit să își îmbunătățească profitul în prima jumătate a acestui an.
Compania Mercur, care deține cel mai vechi centru comercial din Craiova, reușește cu greu să facă față concurenței după ce, în octombrie 2023, în Craiova a fost inaugurat Promenada Mall, cel de-al doilea de acest tip din Bănie. În raportul de activitate întocmit pentru primul semestru al anului 2024, societatea listată la bursă transmite investitorilor că și-a îmbunătățit profitul însă, pe termen mediu, există riscul ca cifrele să fie afectate de scăderea puterii de cumpărare a clienților. „Un aspect care poate afecta pe un termen mediu este indicatorul legat de nivelul vânzărilor operatorilor comerciali, care constată de la o perioadă la alta scăderea puterii de cumpărare a vizitatorilor pe fondul unei crize economice și inflații în creștere”, se arată în raport. La 30 iunie, Mercur SA înregistra un profit net de 1,1 milioane lei, peste cifrele prevăzute inițial și cu 15% mai mari față de aceeași perioadă a anului trecut.
Foto credit: Remus Badea
În ciuda faptului că numărul vizitatorilor a rămas același chiar și după deschiderea mall-ului Promenada, centrul comercial nu este ocupat în totalitate. La finalul lunii iunie, doar puțin peste 92% dintre spațiile companiei aveau chiriași. Cifra reprezintă totuși o îmbunătățire, având în vedere că, în primul semestru din 2023, gradul de ocupare era de sub 90%. Ca să mai reducă din cheltuieli, Mercur SA a făcut economie la utilități și a răscumpărat obligațiunile corporative pe care le vânduse, pentru a reduce costurile financiare.
4,3 milioane de euro pentru un teren de 11.000 mp
În acest an, Mercur SA a scos la vânzare unul dintre cele mai valoroase active ale sale, un teren de peste 11.000 mp situat vizavi de mall-ul Electroputere. Prețul de pornire la licitație a fost de 4,3 milioane de euro cu o garanție de participare de 500.000 euro, ceea ce înseamnă că Mercur a vrut să vândă metrul pătrat de teren cu 385 euro. Suprafața se vinde doar integral, nu fracționat. În cele câteva runde ale licitației, nicio ofertă nu a fost depusă însă compania a anunțat că este interesată în continuare să vândă activul.
Terenul pe care Mercur îl vinde are peste 11.000 mp și este situat peste drum de mall-ul Electro. Foto credit: Remus Badea
Mercur SA este deținut în proporție de 97,85% de Infinity Capital Investments (fostul SIF Oltenia), restul acțiunilor fiind ale unor persoane fizice, juridice și ale statului român, prin Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului.