Patru craioveni cu vârste cuprinse între 25 și 37 de ani au fost condamnați recent de o instanță din statul Nebraska la pedepse cuprinse între doi ani și jumătate și trei ani și 2 luni de închisoare pentru înșelăciune și fals în înscrisuri. Bărbații au fost acuzați că au dat înapoi kilometrajul unor mașini pe care ulterior, folosindu-se de acte falsificate, le-au vândut la prețuri umflate către cetățeni americani.

Bărbații au fost acuzați că, în perioada ianuarie 2022-iulie 2024, au cumpărat 23 de mașini cu mulți kilometri la bord și au dat înapoi kilometrajele pentru a le crește valoarea de piață. Apoi au falsificat actele mașinilor trecând în documente noul kilometraj. Bărbații au acționat în Nebraska și în statele din jur. Mașinile au fost vândute ulterior unor cetățeni americani care căutau să cumpere mașini second-hand, prejudiciul în acest caz ajungând la peste 100.000 de dolari, a anunțat procuratura districtuală într-un comunicat de presă, citat de presa locală. Investigațiile în acest caz au fost derulate Homeland Security Investigations, o divizie a Departamentului pentru Imigrație din Statele Unite ale Americii (Immigration and Customs Enforcement-nr.) și un departament din Nebraska specializat în cercetarea fraudelor legate de vehiculele motorizate.

Cine sunt cei patru craioveni condamnați

Răzvan Trașcă, de 35 de ani, a pledat vinovat pentru patru infracțiuni de înșelăciune prin manipularea odometrului și trei infracțiuni de fals în înscrisuri oficiale. Acesta a primit 30 de luni de pușcărie într-o închisoare federală, pedeapsa fiind urmată de trei ani de supraveghere și va trebui să dea înapoi 53.260 de dolari.

Daniel Andronache, de 28 de ani, a pledat vinovat pentru o infracțiune de fals în înscrisuri oficiale și a fost condamnat la 38 de luni de închisoare urmați de trei ani de supraveghere și va trebui să returnze 26.690 de dolari.

Ionuț Mădălin Zamfir, de 25 de ani, a pledat și el vinovat pentru două infracțiuni de înșelăciune și două de fals în înscrisuri oficiale, fiind condamnat la 36 de luni de pușcărie urmați de trei ani de supraveghere, acesta trebuind să plătească și 38.500 de dolari.

Cel de-al patrulea craiovean condamnat, Dudu Musi de 37 de ani, a fost găsit vinovat pentru fals în înscrisuri oficiale și a fost condamnat la 36 de luni de închisoare urmați de trei ani de supraveghere. Acesta va trebui să dea înapoi 17.150 de dolari.

Condamnați pentru că au transportat imigranți intrați ilegal în SUA

Potrivit sursei citate, Zamfir și Andronache fuseseră deja condamnați în 2024 de o instanță din statul Washington după ce au fost prinși, în noiembrie 2023, că transportau 12 imigranți intrați ilegal în Statele Unite ale Americii, toți din România. Aceștia au fost opriți de autorități în Blaine, Washington, aproape de granița cu Canada.