Judecătoarea Lidia Bălan, de la Judecătoria Craiova, este singura care a primit aprobare din partea Secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii pentru a se transfera la o altă instanță. Magistratul urmează să activeze la Tribunalul Dolj.
Șapte din cele opt solicitări de transfer de la Judecătoria Craiova depuse de magistrați de la această instanță au fost respinse astăzi de Secția pentru judecători din cadrul CSM. Așa cum CraiovaJust a arătat aici, patru judecători depuseseră anterior cereri pentru a se transfera la instanțe de același grad din București, alți patru solicitând transferul la Tribunalul Dolj. Dintre toate cererile, doar cea a judecătoarei Lidia Bălan a fost aprobată de CSM. Magistratul urmează să își înceapă activitatea la Tribunalul Dolj în data de 1 ianuarie 2025. În locul acesteia urmează să vină la Judecătoria Craiova Daria Popescu, în prezent magistrat la Judecătoria Vânju Mare din Mehedinți.
Tot astăzi a fost aprobat și transferul la Tribunalul Dolj a unor magistrați care activează la instanțe din afara circumscripției Curții de Apel Craiova. Este vorba despre Alina Marcela Uncheșelu, de la Tribunalul București, care va activa la Tribunalul Dolj începând din 1 martie 2025, și Corina Gabriela Iancu, de la Tribunalul Argeș, ce urmează să își înceapă activitatea la Tribunalul Dolj în data de 1 ianuarie 2025.