Sursa foto: IPJ Dolj
O amplă acțiune care are ca scop depistarea șoferilor amatori de viteză excesivă va avea loc timp de 24 de ore începând din această noapte, de la ora 0. Poliția Română a anunțat că, în cadrul acestei operațiuni, denumită Speed Marathon, va scoate pe străzi toate aparatele de supraveghere a traficului și măsurare a vitezei.
Polițiștii au anunțat că vizați în cadrul acestei ample operațiuni sunt cei care apasă mai tare decât ar trebui pedala de accelerație. „Polițiștii rutieri vor acționa cu prioritate pentru depistarea celor care depășesc viteza legală, folosind toate echipamentele de supraveghere a traficului rutier și măsurarea vitezei de deplasare a autovehiculelor din dotarea Poliției Române”, a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean Dolj. Potrivit datelor transmise de oamenii legii, în primele trei luni ale anului în Dolj au avut loc din cauza vitezei excesive trei accidente grave, soldate cu moartea a trei persoane și rănirea gravă a alteia. 17,64% din totalul accidentelor grave din județ a avut viteza drept cauză generatoare.
Operațiunea care va începe în această noapte face parte dintr-o serie mai amplă de acțiuni. „În perioada 7 – 13 aprilie 2025, conform Programului Operațiunilor Europene 2025 al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), va fi desfășurată acțiunea Speed, destinată verificării respectării regimului legal de viteză și prevenirii evenimentelor rutiere cauzate de viteza excesivă”, precizează IPJ Dolj.
În România, viteza maximă admisă în localități este de 50 sau 70 km/h, cu acordul administratorului drumului public, respectiv 90/100 km/h în afara localităților, 120 km/h pe drumurile expres și 130 km/h pe autostrăzi.



