Claudiu Constantin Negrilă, în prezent procuror suspendat în cadrul PT Olt
Fostul șef al DIICOT Olt, Claudiu Constantin Negrilă, a primit o amendă penală în valoare de 15.000 de lei fiind găsit vinovat de magistrații Curții de Apel Craiova pentru conducerea autovehiculului sub influența alcoolului. Anterior, Negrilă a fost condamnat într-un alt dosar la 6 ani de închisoare cu executare pentru săvârșirea unor fapte de corupție.
Potrivit datelor reținute în hotărârea luată în această săptămână de CA Craiova, Negrilă, aflat la volanul unui Volkswagen Touareg, a fost oprit de un echipaj de poliție în data de 13 iulie 2023, în jurul orei 18.10, pe strada Cornișei din Slatina. Agentul de poliție i-a solicitat acestuia să sufle în etilotest însă procurorul, care activa în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt la acea dată, i-ar fi făcut acestuia semn că nu vrea să fie testat. Totul a fost înregistrat de bodycam-ul polițistului care i-a și adus la cunoștință lui Negrilă că este înregistrat audio-video. Ulterior, polițistul i-a spus procurorului că miroase a alcool, iar Negrilă i-a răspuns că a băut „o bere”. După mai multe încercări, Negrilă a reușit să sufle în aparat, rezultând o alcoolemie de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat, moment în care magistratul a fost condus la spitalul din Slatina pentru prelevarea de probe biologice. Acestea au relevat o îmbibație alcoolică mai mare de 0,80 g/l alcool pur în sânge, respectiv o alcoolemie de 1,45 g ‰ la ora 18:35 (la prima mostră recoltată) și o alcoolemie de 1,31 g ‰ la ora 19:35 (la cea de-a doua mostră recoltată).
Negrilă s-a prevalat de dreptul la tăcere în proces însă, în concluziile scrise depuse, a încercat să susțină în apărarea sa ba că probele luate nu au fost păstrate corespunzător, ba că nu au fost ale sale. Magistrații de la CA Craiova i-au respins însă argumentele, arătând că în cauză au fost strânse dovezi solide care indică faptul că este vinovat.
Procurorul Negrilă, apreciat pentru experiența de viață și maturitatea emoțională
Cu toate acestea, judecătorii au decis că o amendă penală este suficientă. Ca argument pentru luarea acestei decizii, magistrații de la Curtea de Apel Craiova i-au efectuat lui Negrilă inclusiv o caracterizare, în care nu au amintit niciun cuvânt despre condamnarea procurorului suspendat la închisoare cu executare pentru fapte grave de corupție, condamnare care a avut loc cu doar două luni în urmă, tot la CA Craiova.
„În concret, se reţine că inculpatul este căsătorit, are studii superioare, este o persoană bine integrată în societate, are vârsta de 59 ani, aspect care îi conferă acesteia avantajul unei experienţe de viaţă şi a unei maturităţi emoţionale, menite a crea convingerea instanţei că acesta poate conștientiza consecințele faptei comise, iar aplicarea unei amenzi este aptă de a aduce la îndeplinire scopul coercitiv şi educativ al pedepselor, aşa cum este stipulat prin prevederile art.3 din Legea nr.254/2013”, se arată în hotărârea CA Craiova.
Lua șpagă în mașini și vacanțe
În mai 2026, Negrilă a primit 6 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită în formă continuată, patru infracțiuni de favorizarea făptuitorului și două infracţiuni de folosire, în orice mod, direct indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii. Acesta a fost găsit vinovat pentru că, în calitate de procuror la PT Olt, obișnuia să instrumenteze dosarele în care erau vizați oameni de afaceri care îi erau apropiați, cu scopul de a-i proteja de răspunderea penală. Probele adunate de procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova arată că Negrilă fie soluționa cazurile prin clasare, fie le ținea la sertar până se prescriau. Deși era în conflict de interese, ar fi procedat astfel în patru dosare, în care erau vizați Mircea Ungureanu, zis „Pisicu”, cunoscut în județul Olt pentru afacerile sale în construcții dar și pentru problemele penale (mai multe amănunte aici), soții Dorina și Cristinel Ilie și companiile acestora, precum și Constantin Cristian Tomescu și Cătălin Dobrin Sîrghi.
Zbor la Malaga, plătit de familia Ilie
Cu familia Ilie procurorul Negrilă avea o relație atât de apropiată încât își petreceau împreună vacanțele. Soții Ilie, au reținut magistrații de la CA Craiova, i-au pus la dispoziție mașini de lux, un Volkswagen Touareg și un Mercedes Benz, pentru a fi folosite de el și de fiica sa. Pentru Mercedes soții Ilie ar fi achitat inclusiv o rată la asigurarea CASCO. În plus, în timp ce îi cerceta penal pe soții Ilie, Negrilă ar fi acceptat de la aceștia plata unui zbor dus-întors în valoare de 1100 euro la Malaga, în Spania, pentru el și concubina sa.
În motivare, magistrații de la CA Craiova care l-au condamnat în primă instanță la 6 ani de închisoare l-au caracterizat pe Negrilă ca persoană integrată bine în societate, însă au subliniat în același timp gravitatea faptelor săvârșite de magistrat, sporită de numărul acestora.



