Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti a decis, astăzi, anularea și suspendarea deciziei Curții Constituționale a României (CCR) de anulare a alegerilor prezidențiale din decembrie 2024. Decizia poate fi atacată în cinci zile de la pronunțare, potrivit portalului instanței, iar recursul va fi judecat de Înalta Curte de Justiție și Casație.
Minuta hotărârii CA Ploiești:
„Admite cererea
Solutia pe scurt: Admite capătul de cerere privind suspendarea executării actului administrativ contestat. Suspendă executarea Hotărârii Curţii Constituţionale nr. 32 din 6 decembrie 2024, până la soluţionarea definitivă a cauzei. Admite acţiunea în anulare. Anulează Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 32 din 6 decembrie 2024. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 70 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru. Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunţare. Cererea de recurs se depune la Curtea de Apel Ploieşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 24.04.2025.
Document: Hotarâre 135/2025 24.04.2025”.
Decizia este una fără precedent în istoria postdecembristă a României și a fost calificată de fostul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean, drept „aberantă” (mai multe amănunte aici). Ministrul Justiției, Radu Marinescu, de obicei rezervat când vine vorba despre comentarea unor decizii ale instanțelor, a precizat pentru B1TV că „legea nu prevede nicio cale de atac în contencios administrativ împotriva deciziilor sau hotărârilor adoptate de Curtea Constituțională a României”, menționând totodată că aparatul ministerului va analiza posibilitatea de a exercita o acțiune disciplinară în acest caz.
După ce informația referitoare la anularea deciziei CCR de către un judecător de la Curtea de Apel Ploiești a devenit publică, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a anunțat că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești va face recurs în dosarul nr. 301/42/2025.
CraiovaJust a descoperit că cererea admisă de Curtea de Apel Ploiești a fost depusă în 10 aprilie 2025, alături de alte câteva zeci de astfel de acțiuni depuse la curțile de apel de pe întreg cuprinsul țării, inclusiv la Curtea de Apel Craiova, în aceeași zi. La Curtea de Apel Craiova au fost depuse șapte astfel de cereri, având ca obiect anularea Deciziei CCR nr. 32/2024.
Potrivit art. 15 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, decizia de astăzi a CA Ploiești este executorie de drept și introducerea recursului nu suspendă executarea.



