Sursa foto: freepik.com

Suprafețele agricole din județul Dolj sunt cele mai tranzacționate din țară, arată datele statistice publicate recent de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).

Terenurile arabile din Dolj sunt cele mai vândute din țară și acest lucru ridică prețurile treptat, de la an la an. Potrivit unei situații publicate de ANCPI, în luna septembrie, în Dolj au fost tranzacționate 646 de terenuri agricole, iar în iulie s-a atins un record de 800 de terenuri vândute. Direcția pentru Agricultură Județeană Dolj a raportat că, anul trecut, în județ au fost depuse 5.747 oferte de vânzare, potrivit Legii nr. 17/2014 (care obligă vânzătorii de terenuri să publice oferta, astfel încât să poată fi exercitat dreptul legal de preempțiune-nr.), iar suprafața tranzacționată în județ a fost de 6527 hectare.

Competiția crescută pentru o bucată de pământ face ca și prețurile să urce, un hectar de pământ ajungând în Dolj, în medie, la 8.100 euro, potrivit unui studiu publicat de Appraisal & Valuation SA, companie specializată în servicii de evaluare. „Competiția pentru pământ nu vine doar de la fermieri dar și de la alții care plănuiesc să folosească terenul pentru alte scopuri decât cele agricole”, notează Eurostat. În 2015, conform aceluiași studiu, prețul mediu al unui hectar în regiunea Olteniei era cu peste 35% mai mic față de cel din prezent. Prețurile pot varia însă substanțial, în funcție de gradul de compactare al terenului, calitatea solului, posibilitatea de irigare sau climă.

Prețul unui hectar, mai scăzut decât în alte țări UE

Chiar și așa, prețurile terenurilor arabile din județ  se mențin la un nivel rezonabil față de alte regiuni din țară sau alte țări membre ale Uniunii Europene. În România, prețul cel mai ridicat al unui hectar de teren este de 12.000 de euro, pentru terenuri din zona București-Ilfov. În Uniunea Europeană, există însă regiuni în care un hectar se vinde și cu peste 200.000 de euro.

Potrivit unei statistici publicate de Eurostat în acest an, prețul mediu al unui hectar de teren arabil în UE, în anul 2022, a fost de 10.578 de euro. În România, prețul maxim cu care se vinde un hectar este de 12.018 euro, iar cel minim este de 7.045 euro. „Competiția pentru pământ nu vine doar de la fermieri dar și de la alții care plănuiesc să folosească terenul pentru alte scopuri decât cele agricole”, notează Eurostat.

În Malta un hectar de teren se vinde cu 233.000 euro, ceea ce reflectă posibilitățile limitate de achiziție din această țară. În Țările de Jos, prețurile variază de la 66.051 euro în Friesland, la 150.644 în Flevoland, media națională fiind 85.431 euro pe hectar. În Grecia, prețurile variază de la 6.290 în Dytiki Ellada, la 84.820 în Attiki, media națională fiind 13.571 euro pe hectar. În Spania, prețurile variază de la 4.906 în Extremadura, la 83.299 în Canare, media națională fiind 10.263 euro pe hectar. În 2022, cele mai ieftine regiuni pentru cumpărarea unui hectar de teren arabil erau Övre Norrland (2.041 euro) și Mellersta Norrland (2.437) în Suedia.