Membrii comisiei de votare cu urna mobilă din comuna Perișor sunt cercetați penal după ce ar fi înmânat mai multor alegători câte două buletine de vot pentru Camera Deputaților și Senat, iar o parte dintre aceștia au și apucat să voteze.

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Dolj a anunțat că polițiștii de la postul de poliție din Giubega fac în prezent cercetări pentru a stabili în ce condiții au ajuns aproximativ 10 persoane din comuna Perișor, care solicitaseră urna mobilă, să primească de la membrii comisiei câte două buletine de vot pentru Camera Deputaților și Senat. Urna mobilă era de la Secția nr. 433 din Perișor.

“În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a constatat faptul că, membrii comisiei de votare cu urna specială, un bărbat în vârstă de 48 de ani, din comuna Radovan, respectiv o femeie în vârstă de 59 de ani, din comuna Perișor, ar fi înmânat câte două buletine de vot (două pentru Senat și două pentru Camera Deputaților) către aproximativ 10 persoane din comuna Perișor, buletinele de vot fiind împerecheate unul în altul.

În momentul în care unul dintre votanți a realizat că a primit patru buletine de vot și a restituit două, a fost întrerupt procesul de votare cu urna mobilă, fiind informat Biroul Electoral Județean.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fraudă la vot, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care au avut loc evenimentele, urmând ca la definitivare să fie propusă soluție prin unitatea de parchet competentă”, au transmis reprezentan’ii IPJ Dolj.