Imagine generică  Sursa foto: freepik.com

Patru bărbați cu vârste cuprinse între 25 și 31 de ani, membri ai aceleiași familii din Craiova, au fost condamnați săptămâna trecută, în primă instanță, de magistrații de la Tribunalul Dolj la pedepse grele cu închisoarea pentru tentativă la omor. Faptele, descrise cu lux de amănunte de magistrați, par desprinse dintr-un film de acțiune.

Agresiunea a avut loc, potrivit celor reținute de magistrați, în seara zilei de 12 ianuarie 2023 și a avut la bază un conflict mai vechi. Victima se certase anterior cu unul dintre agresori, reproșându-i că i-a furat iubita.

Mașina condusă de bărbat, care era însoțit și de fiii săi și de un cumnat, a fost urmărită pe mai multe străzi din Fața Luncii de două mașini în care erau membri ai familiei rivale. La un moment dat, la intersecția dintre strada Țărăncuței și bulevardul Ilie Balaci, una dintre mașini, un Range Rover, a intrat cu viteză, intenționat, în autoturismul condus de bărbat. Șoferul s-a dat jos din mașină, la fel și trei bărbați din Range Rover, care au început să îl lovească cu diferite obiecte tăietoare în mai multe zone ale capului, corpului și la picioare. La scurt timp, la fața locului a sosit și cea de-a doua mașină care urmărise anterior victima, un BMW. Șoferul BMW-ului a început și el să îi aplice lovituri, au notat magistrații de la Tribunalul Dolj. După incident, trei dintre agresori au fugit cu BMW-ul, în timp ce al patrulea a plecat pe jos. Range Rover-ul avariat a fost luat de la fața locului de cineva din anturajul inculpaților. Bărbatul înjunghiat a avut nevoie de 30-35 de zile de îngrijiri medicale, iar raportul de expertiză medico-legală efectuat în cauză a relevat faptul că viața i-a fost pusă în pericol din cauza hemoragiei.

Scenariu pentru legitimă apărare

Audiați în fața instanței, trei dintre bărbați și-au recunoscut faptele și au cerut să fie judecați în procedură simplificată, care le aducea reducerea cu o treime a pedepsei. Numai că instanța a respins solicitările, arătând că aceștia nu au recunoscut că la săvârșirea infracțiunii a participat și cel de-al patrulea agresor. Ulterior, cei trei au invocat în fața magistraților legitima apărare, arătând că riscau să fie uciși dacă nu ripostau pentru că victima avea asupra sa un pistol. Probele strânse de anchetatori au arătat însă că bărbații încropiseră un adevărat scenariu pentru a scăpa basma curată. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj au obținut în acest caz mandate de supraveghere tehnică, iar interceptările ambientale, reținute de magistrați, sunt grăitoare:

“…şi noi spunem: noi de frică ne-am dat jos…şi cum ne-am întâlnit noi cu ei să nu spuneţi….” (n.r. toţi în cor)…nu vere, nu! La farmacie vere! Nu, la farmacie mergeam!..noi ne duceam la farmacie şi el s-a băgat lateral… a scos pistolul pe geam şi ne aştepta cu pistolul….şi noi l-am văzut şi ne-am întors…şi noi am crezut că se îndepărtează să plece şi că ne lasă în pace…şi el s-a întors cu pistolul…aşa merge… varianta asta merge….)”. Deși magistrații au arătat că nu este exclus ca victima să fi avut asupra sa un pistol, în acest caz, nu poate fi vorba nici despre provocare și nici despre depășirea limitelor legitimei apărări, care sunt circumstanțe atenuante.

Au convins victima „să se împace”

Tot interceptările au relevat și cum aranjaseră cei implicați în acest caz să îl facă scăpat pe cel de-al patrulea tânăr inculpat, singurul care nu a recunoscut că a participat la agresiune. Lucrurile au mers atât de departe încât inclusiv fiii victimei, care au avut calitatea de martori, au ajuns să își schimbe declarațiile și să spună că bărbatul nu l-a lovit pe tatăl lor. Magistrații au reținut că familia victimei a fost contactată pentru „împăcare”. „..s-a vorbit şi cu avocatul băiatului şi vor să ne împăcăm…”, este afirmația reținută de magistrați.

A mințit la testul poligraf

Nu au fost singurele probe pe care le-au avut la dispoziție judecătorii. La dosar a fost depusă o înregistrare video în care se vedeau clar ultimele momente ale conflictului, în care apărea și cel de-al patrulea bărbat, care declarase că a ajuns la locul faptei după încheierea conflictului și s-a ținut departe. Bărbatul a fost identificat la fața locului, în timpul conflictului, și de un martor. De asemenea, tânărul a fost supus și testului poligraf, rezultatele arătând că a mințit când a afirmat că nu a urmărit victima cu mașina și că nu a lovit-o cu cuțitul. Deși raportul de expertiză care relevă rezultatele „detectorului de minciuni” nu este probă în România, instanțele iau în considerare acest raport atunci când evaluează celelalte probe, lucru care s-a întâmplat și în acest caz.

Condamnați la pedepse grele cu închisoarea

Magistrații au reținut în cazul tuturor bărbaților inculpați circumstanța agravantă generală care se referă la săvârșirea faptei de trei sau mai multe persoane. În plus, unul dintre bărbați a fost condamnat pentru tentativă la omor calificat, având în vedere că, anterior, mai săvârșise o tentativă la omor pentru care fusese condamnat. Astfel, bărbatul a încasat în total o pedeapsă rezultantă de 9 ani și 4 luni de închisoare. Un alt inculpat, care fusese și el condamnat în trecut pentru o infracțiune cu violență, a încasat o pedeapsă rezultantă de 5 ani și 6 luni de închisoare. Ceilalți doi bărbați, inclusiv cel în vârstă de 25 de ani care nu a vrut să recunoască fapta, vor executa câte 5 ani închisoare. De menționat ar fi și faptul că trei dintre bărbați vor rămâne în arest preventiv, magistrații hotărând în cazul tânărului de 25 de ani că este suficientă menținerea controlului judiciar. Hotărârea nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Victima a primit despăgubiri de 11.000 de euro

Victima a cerut în acest caz despăgubiri morale de 500.000 de euro și daune materiale de alte 3.000. Judecătorii au decis însă că suma de 8000 de euro este suficientă pentru a repara prejudicial moral. La aceasta s-au adăugat daunele materiale în valoare de 3000 de euro.