Membrii Curții Constituționale a României  Sursa foto: ccr.ro

Curtea Constituțională a României a admis ieri obiecția de neconstituționalitate privind prevederile legale care nu mai permiteau instanțelor să reducă din oficiu cheltuielile de judecată reprezentând onorariile avocaților. Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) a reacționat într-un comunicat, arătând că va continua să lupte pentru drepturile avocaților.

CCR a admis obiecția de neconstituționalitate ridicată de Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva unor prevederi din legea care modifica Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat  și Codul de procedură civilă. Actul normativ fusese trimis la promulgare și prevedea, între altele, că instanțele nu vor mai putea reduce din oficiu cheltuielile de judecată reprezentând onorariile avocațiale. Inițiatorii acestui proiect au fost senatorii Robert-Marius Cazanciuc, Cătălin-Daniel Fenechiu, Cristian-Augustin Niculescu-Țâgârlaș și deputații Gabriel Andronache, Olivia-Diana Morar, Cristina Trăilă.

Comunicatul CCR de ieri:

„Cu unanimitate de voturi, a admis obiecția de neconstituționalitate formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție și a constatat că sunt neconstituționale prevederile art.II din Legea privind modificarea și completarea Legii nr.51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, precum și pentru modificarea art.451 din Legea nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă.

În esență, Curtea a constatat că au fost încălcate prevederile constituționale ale art.1 alin.(3) privind statul de drept și (5) referitoare la principiul securității raporturilor juridice și al legalității, ale art.16 alin.(1) cu privire la egalitatea în fața legii, ale art.21 alin.(1) și (3) referitor la liberul acces la justiție și dreptul la un proces echitabil, precum și ale art.129 cu privire la folosirea căilor de atac”.

„UNBR va analiza cu atenție motivarea Curții

Imediat, UNBR a reacționat într-un comunicat moderat, arătând că a luat act de decizia CCR și va continua să lupte pentru drepturile avocaților.

„CCR a constatat că sunt neconstituționale prevederile art. II din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, prevederi care vizau modificarea art. 451 din Codul de procedură civilă (Legea nr. 134/2010).

În esență, Curtea a reținut că dispozițiile respective contravin mai multor principii constituționale, printre care: statul de drept, securitatea raporturilor juridice, egalitatea în fața legii, accesul liber la justiție, dreptul la un proces echitabil și exercitarea căilor de atac.

UNBR respectă pe deplin autoritatea Curții Constituționale, ca garant al supremației Constituției și al echilibrului dintre puterile statului. În același timp, UNBR reiterează angajamentul său ferm de a proteja avocații și de a acționa constant pentru ca profesia să fie exercitată în condiții de demnitate, stabilitate și respect față de activitatea desfășurată de avocat în interesul justiției și al clientului.

Dispozițiile declarate neconstituționale vizau posibilitatea instanței de a reduce, la cererea unei părți, cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocatului, prin raportare la criterii stabilite de legislația profesiei.

 

UNBR precizează că prevederile art. I din aceeași lege – inclusiv cele referitoare la prezumția de proporționalitate a onorariului și la decontarea cheltuielilor de deplasare prin protocol – nu au făcut obiectul controlului de constituționalitate și rămân în vigoare.

UNBR subliniază că, în fața provocărilor tot mai complexe cu care se confruntă profesia de avocat, coeziunea și solidaritatea corpului profesional sunt esențiale. Numai printr-o voce unitară și prin acțiuni concertate la nivel instituțional și local, profesia își poate proteja valorile, statutul și capacitatea de a răspunde eficient nevoilor societății și ale justițiabililor.

UNBR va analiza cu atenție motivarea Curții, imediat ce va fi publicată, și va continua demersurile necesare, în cadrul dialogului instituțional, pentru promovarea unor soluții legislative coerente și echilibrate, care să reflecte rolul esențial al avocatului în societate și să garanteze respectarea drepturilor profesionale ale acestuia”, se arată într-un comunicat al UNBR.