Profesorul Gabriel Boroi Sursa foto: Institutul Național al Magistraturii
Dascălul cu ale cărui volume de drept civil și procesual civil s-au pregătit zeci de generații de juriști a fost sărbătorit ieri în aula Institutului Național al Magistraturii de profesioniști ai dreptului veniți din toată țara.
„Ieri Aula Institutului a fost neîncăpătoare: decani ai facultăților de drept, cadre universitare, judecători, avocați, notari, executori judecătorești s-au adunat pentru a sărbători un profesor admirat, respectat și iubit de zeci de generații de juriști, domnul Profesor Gabriel BOROI.

Prof. univ dr. Daniel Ghiță, prodecanul Facultății de Drept din Craiova Sursa foto: Institutul Național al Magistraturii
Conferința “Probleme practice de procedură civilă”, organizată de INM și Editura Hamangiu în onoarea domnului Profesor, a fost concepută ca un dialog pe probleme de actualitate din practica judiciară, între cunoscuți specialiști ai dreptului civil și procesual civil și domnul Profesor, care le-a răspuns în același mod în care își ține cursurile: sclipitor, elegant, plin de naturalețe și de umor.
Conferința s-a încheiat seara târziu, cu sesiunea de autografe acordate de domnul Profesor pe tomurile „In Honorem Gabriel Boroi”, publicate de Editura Hamangiu cu această ocazie.
A fost o atmosferă vibrantă, caldă, familiară, reîntâlnirea cu Profesorul făcându-i pe mulți dintre cei prezenți să își regăsească sufletul din timpul studenției, pe când descopereau Dreptul sau să retrăiască momente în care întâlnirea cu domnul Profesor le-a marcat viața”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Institutului Național al Magistraturii.

Sursa foto: Institutul Național al Magistraturii
Volumul „In Honorem Gabriel Boroi”, apărut în această săptămână la Editura Hamangiu, reprezintă o colecție de articole dedicate profesorului de colegi, prieteni, membri ai comunității academice și foști studenți care activează în prezent în toate profesiile juridice, cu ocazia aniversării. Pe 24 septembrie, Gabriel Boroi a împlinit 60 de ani.



