Captură video camere supravegehere Club Buddha
Șase dintre cei opt inculpați acuzați de procurori că au lovit cu bestialitate doi oameni în barul de manele Buddha din centrul Craiovei în septembrie 2023 și au continuat bătăile și în afara localului au primit la instanța de fond pedepse cu executare. Magistrații de la Judecătoria Craiova au considerat că, având în vedere gravitatea faptelor, săvârșite în public și fără nici cea mai mică jenă față de efectul pe care îl vor avea asupra comunității, în acest caz nu pot fi aplicate pedepse cu suspendare. Cea mai mare pedeapsă a primit-o beizadeaua Iulian Florin Siclitaru (nepot al omului de afaceri Iulian Siclitaru), catalogat de instanță drept „pericol pentru societate”. Închisoare în regim de detenție a primit și Laith Bakri, fiul omului de afaceri Ahmad Bakri.
În 16 septembrie 2023 un scandal de proporții a avut loc în barul de manele Buddha din centrul Craiovei, două persoane, un agent de penitenciar și prietenul său, fiind bătute atât în incinta cât și în afara clubului situat în centrul orașului. Totul ar fi pornit de la o dedicație pe care agentul de penitenciar ar fi vrut să o dea exact când distracția era pe terminate. Cei opt bărbați aflați la masă în local nu au fost de acord și unul dintre ei a aruncat paharul cu băutură pe petrecăreț, care a ripostat în același mod. Cei opt au sărit la bătaie, tăbărând cu pumnii și picioarele asupra celor două victime. Doi dintre scandalagii au avut asupra lor și cuțite. Agenții de pază au pulverizat în incintă spray lacrimogen pentru a calma spiritele însă nu au făcut altceva decât să îi alunge afară pe bătăuși și victimele lor. Bătaia a continuat, nestingherită, în plin centrul Craiovei. Agentul de penitenciar și prietenul său s-au ales cu răni serioase și au ajuns la spital în aceeași zi. Unul dintre bărbați a avut nevoie de 30-35 de zile de îngrijiri medicale, în timp ce celălalt a avut de 45-50 de zile.
Opt persoane au participat la bătaie
Ulterior, opt persoane au fost identificate de polițiști ca făcând parte din grupul de agresori. Este vorba despre George Costinel Olteanu, Sadi Ghuinaimat, Alexandru Ionuţ Pîrvan, Laith Bakri, Marius Daniel Nuţă, Marius Petrişor Stănescu, Iulian Florin Siclitaru și Ștefan Radu Olaru (fost Ciulea), aceștia fiind arestați preventiv la câteva zile după incident. Treptat, instanța le-a îmblânzit situația, aceștia ajungând să fie, din februarie 2024, sub control judiciar, cea mai puțin intruzivă dintre măsurile preventive. În noiembrie 2023, cei opt au fost trimiși în judecată pentru infracțiunile de lovire și alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și, în cazul unora dintre inculpați, pentru portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.
Siclitaru, recidivist de cursă lungă
Pedeapsa cea mai aspră a fost aplicată craioveanului Iulian Florin Siclitaru, nepot al omului de afaceri Iulian Siclitaru (condamnat și el pentru fapte penale în trecut), care a devenit cunoscut la nivelul comunității locale din cauza repetatelor încălcări ale legii. În momentul în care a fost arestat pentru implicarea în scandalul din Buddha, Siclitaru era liberat condiționat după ce ispășise o pedeapsă de un an și șase luni de închisoare pentru refuzul sau sustragerea de la prelevarea de probe biologice. Mai cunoscută însă în șirul faptelor penale comise de Siclitaru este tragedia pe care a provocat-o într-o noapte de primăvară în anul 2013 când, drogat fiind, a lovit cu mașina doi tineri de 20 și 21 de ani în timp ce aceștia traversau pe o trecere de pietoni de pe Calea București. Iulian Florin Siclitaru a fugit imediat de la locul accidentului. Ulterior, a fost acuzat de ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințare și condamnat la șase ani de închisoare cu executare, fiind liberat condiționat după ce a executat puțin peste patru ani de pușcărie. Tot în 2013, Siclitaru a fost condamnat la șase luni de închisoare cu executare și pentru că a bătut un bărbat care a avut nevoie apoi de 30 de zile de îngrijiri medicale.
Instanța: „Inculpatul prezintă pericol pentru societate”
Siclitaru a primit acum o pedeapsă rezultantă de trei ani și 4 luni de închisoare în regim de detenție pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire și alte violențe, instanța notând că a luat în considerare activitatea infracțională a bărbatului. „Astfel, observând antecedența penală a inculpatului, instanța reține că acesta prezintă evidente și multiple deficiențe comportamentale, iar perioadele relativ lungi de timp petrecute în unitățile de detenție, în care a fost supus instrumentelor menite a-i corija comportamentul, constând în programe educative, psihologice și sociale și-au dovedit ineficiența, în condițiile în care inculpatul a înțeles din nou să încalce valori protejate de normele penale”, au arătat judecătorii. „Instanța conchide că inculpatul prezintă pericol pentru societate, context în care se impune o reacție fermă din partea organelor statului, menită a înlătura orice risc pentru viața și integritatea membrilor societății”, au mai scris magistrații.
Fiul milionarului Bakri, condamnat și el
La închisoare a fost condamnat și Laith Bakri, fiul milionarului de origine iordaniană Ahmad Bakri (unul dintre „frații Bacriz”, considerat unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri din Bănie). Deși instanța a constatat încetarea procesului penal în cazul infracțiunilor de lovire și alte violențe față de cele două victime, între părți intervenind acorduri de mediere, Bakri a „încasat” totuși și el un an și opt luni de pușcărie pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase. Bakri ar fi fost unul dintre cei care au început să fluture prin clubul Buddha un cuțit pe care îl avea asupra sa.
Ce pedepse au primit ceilalți inculpați
Sadi Ghuinaimat, acuzat că a aruncat o frapieră în capul unuia dintre bărbații bătuți și apoi l-a lovit cu pumnul și picioarele a primit un an și 3 luni de pușcărie. La fel ca în cazul lui Laith Bakri, acesta a încheiat cu victimele acorduri de mediere si astfel a scăpat de acuzațiile de lovire și alte violențe. Celelalte pedepse:
- Olaru (fost Ciulea) Ștefan Radu- doi ani și 2 luni de închisoare pentru lovire și alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase la care se adaugă 697 zile dintr-o condamnare anterioară
- Pîrvan Alexandru Ionuț- rezultantă de doi ani și 6 luni de închisoare pentru lovire și alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice. În cazul acestuia s-a dispus anularea suspendării sub supraveghere dispusă într-un alt dosar pentru deținere de droguri pentru consum propriu și conducere sub influența alcoolului sau altor substanțe
- Stănescu Marius Petrișor- doi ani și 2 luni de închisoare pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire și alte violențe (două infracțiuni)
Decizia luată vineri de magistrații de la Judecătoria Craiova nu este definitivă putând fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Potrivit hotărârii luate la fond, instanța a decis să disjungă (să formeze un dosar separat-nr.) acțiunea penală și acțiunea civilă împotriva lui George Costinel Olteanu și Marius Daniel Nuţă și, din acest motiv, i-a condamnat doar pe șase dintre cei opt inculpați trimiși inițial în judecată.
Ar mai fi de spus faptul că Ioan Ștefăniță Didu, una dintre victimele din acest dosar, este un cunoscut al oamenilor legii din Bănie. În decembrie 2022, a fost liberat condiționat din Penitenciarul Drobeta Turnu Severin unde ispășea o pedeapsă pentru trafic de droguri și, în prezent, acesta este judecat pentru distrugere. În urmă cu opt ani, Didu ar fi fost folosit de DIICOT într-un dosar de trafic de droguri atât ca denunțător cât și ca martor cu identitate protejată.



