Captură de pe imaginile surprinse de camerele de supraveghere
Cei șase bărbați care s-au luat la bătaie în noiembrie 2023 în incinta mall-ului Promenada din Craiova au primit pedepse definitive cu executare. În primă instanță, la Judecătoria Craiova, cinci dintre cei șase fuseseră condamnați la pedepse cu suspendare însă Curtea de Apel Craiova a admis apelul procurorilor craioveni împotriva sentinței pronunțate și a stabilit în sarcina tuturor inculpaților pedepse cu închisoarea.
Altercația a avut loc în 10 noiembrie 2023, în jurul orei 15, în incinta centrului comercial Promenada din Craiova între doi tineri din Filiași, în vârstă de 22 și 33 de ani, și alți patru tineri din Craiova, având vârste între 21 și 26 de ani. Potrivit datelor consemnate de magistrați, disputa ar fi avut la bază un conflict mai vechi, generat de faptul că unul dintre bărbați i-ar fi făcut avansuri, în mediul online, iubitei unui tânăr din „tabăra” adversă. Anterior, pe Messenger, cei doi s-ar fi înjurat și amenințat reciproc cu bătaia.
Angajații mall-ului au descris în instanță scenele violente
Magistrații au notat că întregul conflict a fost unul spontan deși o parte dintre inculpați au susținut că întâlnirea de la mall a celor două tabere nu a fost una chiar întâmplătoare. Filmul altercației, așa cum a fost reținut de prima instanță și însușit de cea de control judiciar, arată că între cele două grupuri de tineri a avut loc inițial o discuție, care a degenerat atunci când unul dintre ei a aplicat un pumn unui alt tânăr. În incinta centrului comercial a început o bătaie generală între cele două tabere și judecătorii au descris amănunțit seria de pumni împărțită în stânga și în dreapta de scandalagii. În timpul conflictului, unul dintre bărbați a scos de la brâu un cuțit de mari dimensiuni pe care, au reținut magistrații, a și încercat să îl folosească.
Dați click aici pentru a vedea imagini de la incidentul din Promenada Craiova.
Întregul incident a fost surprins de camerele de supraveghere din incinta Promenada și a băgat spaima în clienți și în angajații mall-ului, deopotrivă. Mai mulți martori, angajați ai magazinelor din apropierea locului în care au avut loc scenele violente, au declarat că le-a fost teamă, s-au ascuns în interiorul magazinelor și chiar au vrut să le închidă pentru ca bărbații să nu ajungă în interior. Incidentul s-a încheiat abia după intervenția agenților de pază ai centrului comercial.
Pedepse în regim de detenție pentru toți inculpații
Trei dintre bărbați au fost găsiți de polițiști în mall și au fost reținuți în aceeași zi. Alți trei au fugit însă polițiștii au reușit să îi identifice pe toți o zi mai târziu. Tot atunci au fost reținuți și ulterior arestați preventiv și apoi la domiciliu. Câteva luni mai târziu, măsura a fost înlocuită cu cea a controlului judiciar.
Bărbații au fost trimiși în judecată rapid, la finalul lunii noiembrie 2023, iar cinci dintre ei s-au constituit și părți civile în cauză. Decizia de joi, 12 iunie 2025, a Curții de Apel Craiova de condamnare a celor șase bărbați a fost luată în al doilea ciclu procesual, prima sentință de fond fiind desființată de instanța superioară. Magistrații de la CA Craiova au decis să îi condamne cu executare pe toți cei șase inculpați, deși la Judecătoria Craiova cinci dintre cei șase primiseră pedepse cu suspendare.
„În sens contrar celor reţinute de prima instanţă, în cauza de faţă nu s-a probat suficient, din punctul de vedere al Curţii, că profilul social şi moral al inculpaţior , care fără nicio reţinere au produs un scandal de proporţii într-un loc de agrement, în plină zi, mai mult, inculpatul (…) a fluturat un cuţit, ar fi de natură să contrabalanseze atingerea gravă adusă relaţiilor care protejează buna convieţuire socială, astfel încât să fie suficientă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, ci se impune ca aceştia să execute pedepsele în regim de detenţie”, au arătat magistrații.
Au recunoscut faptele
Inculpații au recunoscut faptele în instanță și au cerut să fie judecați în procedură simplificată, care presupune reducerea cu o treime a pedepsei în schimbul judecării cauzei în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale. Mai mult, inculpații au încheiat un acord de mediere de care instanța a luat act și astfel au scăpat de acuzațiile de loviri și alte violențe, infracțiune care este cercetată în baza unei plângeri prealabile. De asemenea, s-a renunțat astfel și la latura civilă a cauzei, inculpații arătând în acord că nu mai au niciun fel de pretenții.
Instanța a decis să îi condamne pe doi dintre bărbați la câte un an și 2 luni de închisoare pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, un alt bărbat a primit un an, iar un alt tânăr a primit un an și 6 luni de închisoare. Unul dintre tineri a primit pentru această infracțiune un an și 4 luni de pușcărie, la care s-a mai adăugat o pedeapsă primită în trecut și care fusese amânată. Astfel, acesta va trebui să execute un an și 7 luni de închisoare cu executare. Decizia pronunțată săptămâna trecută de CA Craiova este definitivă.
Unul dintre inculpați, recidivist, nu s-a prezentat în instanță, judecătorii concluzionând că se sustrage de la judecată.



