Subscribe Now
Trending News

Autor: Cristina Ghenea

Instanțe, Procese

Cum a scăpat administratorul unui club din Craiova de o probă esențială într-un dosar în care e acuzat că și-a bătut și sechestrat iubita 

Imagine generica  Sursa foto: freepik.com Craioveanul în vârstă de 39 de ani este bănuit că, în luna ianuarie a acestui an, și-a lovit partenera chiar în incinta clubului pe care îl conduce și nu i-a permis să părăsească incinta localului, închizând ușa cu cheia. Ca...
Eveniment

Percheziții ale Parchetului European în 15 județe. Au participat inclusiv polițiști de la Serviciul Regional Transporturi din Craiova 

Imagine generică  Sursa foto: freepik.com Peste 300 de percheziții au avut loc în ultimele două luni într-un dosar instrumentat de Parchetul European, care vizează o fraudă cu fonduri europene dedicate sectorului apicol. În acest caz, prejudiciul se ridică la 1,3 milioane de euro. Organele de...