Judecătorii Curții Constituționale au decis astăzi, cu majoritate, că publicarea declarațiilor de avere și interese ale funcționarilor și demnitarilor reprezintă o ingerință în viața lor privată. De asemenea, persoanele obligate prin lege să își declare averea nu vor mai fi obligate să treacă în declarații și bunurile soților și copiilor aflați în întreținere.

Judecătorii CCR au admis excepția de neconstituționalitate ridicată și au decis că dispozițiile art. 6 alin (1) lit. d și ale art. 12 alin (6) din Legea 176/2010 sunt neconstituționale. „În ceea ce privește prevederile art.6 alin.(1) lit.d) și art.12 alin.(6) din Legea nr.176/2010, ținând cont de concepția europeană orientată spre necesitatea protecției vieții private și a datelor cu caracter personal, Curtea a constatat că publicarea declarațiilor de avere și de interese pe site-ul instituției în cadrul căreia își desfășoară activitatea declarantul și pe cel al Agenției Naționale de Integritate contravine art.1 alin.(5) și art.26 din Legea fundamentală. În acest sens, Curtea a efectuat un test de proporționalitate, constatând că este de netăgăduit faptul că prevederile legale criticate au fost edictate în scopul prevenirii corupției și asigurării transparenței vieții politice, urmărind, așadar, un scop legitim. Valorificând jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene și standardele dreptului Uniunii Europene în materie, Curtea Constituțională a apreciat că este suficientă depunerea declarațiilor la organul competent să le verifice (ANI) pentru a realiza scopul legii, iar publicarea acestora pe site-ul ANI și al instituției căreia îi aparține declarantul nu este necesară și proporțională atingerii finalității propuse, încălcându-se dreptul la protecția vieții private, se arată în comunicatul CCR prin care a fost anunțată decizia. Aceasta a fost luată cu majoritate de voturi, înregistrându-se și două opinii separate.

Averea și contractele cu statul ale soților, la secret

De asemenea, în unanimitate, Curtea a decis că funcționarii și demnitarii obligați să își declare averile și interesele nu vor mai trebui să specifice în acestea și averea soților și a copiilor aflați în întreținere. „Cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.3 alin.(2)  din Legea nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr.144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative sunt constituționale în măsura în care nu se referă și la drepturile și obligațiile soțului/soției declarantului, precum și ale copiilor majori aflați în întreținerea acestuia”.

Curtea a motivat că textul de lege contravine principiului legalității. „În esență, Curtea a reținut, în ceea ce privește prevederile art.3 alin.(2) din Legea nr.176/2010, că acestea contravin dispozițiilor art.1 alin.(5) din Constituție, prin prisma nerespectării exigențelor calitative pe care redactarea textelor de lege trebuie să le întrunească pentru a fi în concordanță cu principiul legalității. Aceasta, deoarece declarația de avere, fiind o declarație pe proprie răspundere angajează răspunderea penală a declarantului, motiv pentru care aceasta nu poate fi făcută decât în nume propriu, o persoană neputând fi ținută răspunzătoare din punct de vedere penal pentru fapta/declarațiile altei persoane. Or, prevederile de lege criticate care instituie obligația de a declara nu doar veniturile proprii, ci și drepturile și obligațiile soțului/soției și ale copiilor aflați în întreținere, nu țin cont de modificările legislative aduse Codului civil în materia regimului juridic al bunurilor soților și determină asumarea răspunderii penale a declarantului pentru informații pe care acesta nu le deține/nu le cunoaște în mod direct, ci trebuie să le obțină de la o terță persoană, respectiv de la soț/soție și copiii majori aflați în întreținere.

Practic, funcționarii și demnitarii, precum și persoanele cu funcții de conducere în companiile de stat vor continua să își declare averea și interesele, însă declarațiile vor ajunge direct la Agenția Națională de Integritate, nemaifiind accesibile publicului. De asemenea, în aceste declarații nu vor mai fi trecute averile soților și copiilor aflați în întreținere. Parlamentul va trebui să înlocuiască prevederile declarate neconstituționale cu unele care să fie în acord cu Constituția României.

Decizia Curții produce efecte pentru viitor și nu privește declarațiile de avere și de interese depuse anterior publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.