Sursa foto: digi24.ro

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a anunțat astăzi că s-a sesizat din oficiu în urma informațiilor relevate în rapoartele declasificate, prezentate de instituții de forță ale statului în ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării din data de 28 noiembrie.

Procurorii au identificat până acum, printre altele, elemente de tipicitate pentru infracțiunea de corupere a alegătorilor, precizând că aceasta ar fi fost realizată „inclusiv în mediul online, cu scopul de a-i determina să voteze un anumit candidat”. Potrivit Codului penal, infracțiunea este pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. De asemenea, potrivit comunicatului transmis de PÎCCJ, au fost identificate și elemente ale infracțiunilor de spălare a banilor, acestea vizând în principal „posibile nelegalități legate de proveniența și utilizarea sumelor de bani folosite pentru finanțarea ilegală a campaniei electorale a unui candidat de către susținătorii săi”, arată PÎCCJ.

Parchetul mai precizează că ancheta va viza și infracțiuni informatice „ca urmare a identificării unor activități în mediul online care au implicat crearea și utilizarea unor conturi false, menite să influențeze opțiunile alegătorilor, acțiuni care au avut potențialul de a afecta exprimarea corectă a voturilor în cadrul procesului electoral”.

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism  (DIICOT) a anunțat la rândul său că, la solicitarea procurorului general Alex Florența,  a demarat propria sa analiză a informațiilor conținute de rapoarte pentru a identifica posibile elemente ale unor infracțiuni care intră în competența sa de cercetare.

Aflați mai multe despre rapoartele declasificate prezentate în ședința CSAT aici.