Societatea Electrocentrale Craiova-imagine de arhivă  Fotocredit: Remus Badea

Este vorba despre trei dintre membrii Consiliului de Administrație al companiei care fuseseră selectați fără respectarea criteriilor din Planul Național de Redresare și Reziliență privind guvernanța corporativă, convenite cu Comisia Europeană. Executivul european a decis blocarea unor fonduri PNRR până la remedierea completă a situației din companiile de stat românești.

Trei dintre membrii Consiliului de Administrație de la Societatea Electrocentrale Craiova au fost revocați în data de 7 martie, potrivit datelor publice de pe site-ul companiei. Este vorba despre Cosmin Durle, administrator public al județului Dolj și secretar executiv al organizației PSD Dolj, liberalul Mihai Soare și Ion Valeriu Ioniță. În locul acestora au fost numiți provizoriu, începând din 8 martie și pentru o perioadă de 5 luni, Cosmin Lucian Gherghe, din partea PNL, și Gabriel Bunta, neafiliat politic.

Potrivit hotărârii Adunării Generale a Acționarilor, motivul revocării nu le este imputabil, aceasta fiind necesară pentru îndeplinirea jalonului 121 din Planul Național de Redresare și Reziliență al României.

În același timp, AGA a aprobat declanșarea procedurii de selecție a noilor administratori.

Directorul general Lorena Voican, membră PSD și numită vara trecută la conducerea SE Craiova, nu este vizată de schimbările începute în companiile de stat, acestea referindu-se doar la numirile operate în perioada 2022-2023 în companiile de stat.

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat ieri că a început procedura de revocare a șefilor din companiile de stat în care numirile directorilor și administratorilor nu s-au făcut cu respectarea criteriilor stabilite împreună cu Comisia Europeană. Demnitarul a nominalizat Societatea Electrocentrale Craiova și Complexul Energetic Oltenia între companiile care vor rămâne fără conducere.